Călătoria Am venit la viață din iubire Toamna, într-un ceas întârziat Și de-atunci pe drum, fără oprire, Caut cine sunt cu-adevărat. Îți duc dorul azi, copilărie, Chipul lumii mele din trecut, Te mai știu dintr-o fotografie, Te visez în scene de film mut. Tinerețe, te-am lăsat în spate, În cenușa unui ev ardent, Tu cu idealuri dărâmate, Eu la școala vieții tot student. M-ai forțat să cresc, maturitate Sobră și călită-n bătălii, Dar dă-mi dreptul la serenitate, Până nu ne-mparți în morți și vii. Ești tot mai aproape, bătrânețe, Darul tău cel greu fie primit Și-ți spun fără umbră de tristețe, Am puțin, dar mult am devenit. Moarte, știu că o să-mi vină rândul, Nu mă tem, mi-e gândul împăcat, Însă de la mine, precum vântul, Praf și fum, atât ai de luat. Căci de suflet n-am să fac risipă Și oricât de tare-am suferit, Te-am învins în fiecare clipă Când am râs de tine...