Dor de România
Călător de-al vieții drag,
Mi-am lăsat inima-n prag
S-aud doina-n ea cântând,
De mă-ntorc acasă-n gând
Și s-o pun la loc în piept
Când din alte zări mă-ndrept,
Alergând cu bucurie,
Către maica Românie.
Din țărâna care-i strânge,
Moșii îmi vorbesc prin sânge
C-au ursit destinul meu
În raiul lui Dumnezeu,
Cu șesuri rodind în soare,
Munți cu aur și izvoare
Și codri cu fruntea-n stele,
Toate-n harta vieții mele.
Sunt stejar cu rădăcină
Ce-și ia seva din lumină,
Os de neam, carne din glie
Cu gene țesute-n ie,
Suflet treaz întru simțire
În nădejde și iubire,
Duh clădit din fibră vie,
Peste crucea - temelie.
Limba, din al mamei pântec
Alinare și descântec,
Mi-e acum șoaptă de gânduri,
Lacrima rostită-n rânduri
Aducând lumii din cer
Flori de dor și leru-i ler,
În rugă și în colind
Pe Isus mărturisind.
Aici puteți asculta versiunea audio a acestei poezii în propria mea interpretare:
Comentarii
Trimiteți un comentariu