Suflet călător

Suflet călător

Motto: ” Sufletul care ne-a fost dat fiecăruia dintre noi este mișcat de acelasi spirit viu care mișcă Universul.” ~ Albert Einstein

Sol din tărâmul de eter, 

Fluid de nepătruns mister,

Sunt călător fără popas,

Fără bagaj și fără ceas,

Purtat de al iubirii val, 

Ca un întreg într-un fractal,

În pânza lumii să zidesc

Opera Tatălui ceresc.

Pe țărmul Terrei eu cobor

Și-n firea-i densă mă strecor,

Substanța strâmtă să-i îmbrac,

Să-i ordonez atomii-vrac

Și-n formele ce mă cuprind

Suflarea vieții s-o aprind

Cu jar mocnit în care-i pus

Vulcanul lumilor de sus.

 

Din visul cosmic sunt trezit

În trupul unui nou-venit,

Rod și sămânță-n sacrul pom

Cu rădăcini și trunchi de om,

De neam cu nume și străbuni

Ducând blesteme și cununi

Prinse de- al cărnii așternut,

Ca viitorul de trecut.

Nu-mi amintesc cine voi fi,

Nici cine-am fost nu voi mai ști;

Mi-e scris în drumul pe pământ

Al sufletului legământ -

Ori cerșetor, ori împărat -

Să fiu un Creator creat,

Amnezic, dar atins mereu

De degetul lui Dumnezeu.

 

Că-i spune soartă sau noroc,

Parcurg al existenței joc

În vatra unei seminții

Ce-și rătăcește-ai săi copii

Într-un prefabricat decor,

În care toți se nasc și mor;

O lume ca un trist cofraj

Cu oameni-zombi în sevraj,

Orbi căutând la orice pas

Busolă, hartă și compas,

Mutanți prinși într-un jalnic rol,

Cu ego plin, dar suflet gol,

Crescuți în fermele de minți,

Orfani de Dumnezeu și sfinți,

De viață strict dezinfectați

Și-n raiuri de beton cazați.

 

Când duhu-mi cade ispitit

În labirintul construit,

Baricadat în propriul trup,

Cordonul cel divin îl rup,

Mă lepăd de natura mea

Râvnind s-ajung-un ”cineva”

Și mă-mpietresc, în loc să fiu

Un templu-al sufletului viu.

Avid de-avere și blazon,

Firescu-mi pare monoton;

Urăsc să stau, n-am timp să merg,

Cu mii de cai-putere-alerg

Să vântur bani, să cumpăr țări

Și avuții în patru zări,

Să sap adânc, să zbor înalt,

Planete noi să iau cu-asalt.

 

Dar vine-o zi ca un suspin,

Un dor ce nu pot să-l alin,

Cu șoapte, gânduri, adieri

Și amintiri de nicăieri

Vorbind de sufletul cel pur

Desprins din marea de azur,

De pacea ei tot mai atras...

Și-n seara vieții prinde glas,

Peste-al meu spirit istovit

Ca un izvor secătuit,

Coșmarul eului postum:

Printre ruine, praf și fum,

Palida-mi umbră de-mpărat

La gardul dintre lumi chemat

S-aducă plată din cămări,

Nu bani, ci binecuvântări.

 

Oricât aș vrea, n-am cum s-amân

Vama de muritor stăpân

Și-observ cum, din uitatul rost,

Nu-i pasă lumii cine-am fost.

Din graba mea de trecător,

Doar mie mi-am rămas dator,

De tot ce n-am iubit frustrat,

De inimă înstrăinat,

Cu sufletul neîmplinit

Și-atrofiat, că n-am trăit

În dans la al naturii braț,

Sorbind lumina cu nesaț,

Cu talpa goală pe pământ,

Cu pieptu-n soare și în vânt,

Muzica astrelor s-aud

În ploi, ninsori și-n verde crud.

 

Dar iată, timpul brusc s-a scurs

Din omenescul meu parcurs

Și-n taina ultimului ceas

Deschid iar cosmicul atlas

Să scriu în el un nou jurnal

De călător ajuns la mal;

Sub cruce-mi las greul veșmânt

Cu răni de păcătos și sfânt,

Cu petice și cicatrici,

Semn c-am trecut și eu pe-aici,

Și mă avânt în liber zbor,

Electric fulg, cu-aripi de nor, 

Sorbit în marea de eter

Prin porți între pământ și cer 

S-aprind o stea pe firmament

Din suflet - sacru element.

 

22 februarie 2021

În memoria celor dragi mie, plecați din această lume.