Manifest pentru iubire

Manifest pentru iubire

De când pătrundem inocenți în astă viață,
Cu chin și plânsete de bucurie,
O mână fermă cu ștampilă ne înhață
În inventarul de crescătorie
Să ne formeze, amorțindu-ne gândirea
Prin operații anti-sentimente,
Ca vietăți docile, ce-și reneagă firea,
Între mașini tot mai inteligente;
Să nu fim chip de Dumnezeu, ci de primate,
Șeptel cu randamentul perfectibil,
Și manierele atent supravegheate
Prin filtre pentru ochiul invizibil,
Urmând comenzi, instrucțiuni și dispoziții
Pe-un așa-zis parcurs de carieră
Fardat cu titluri și ierarhice poziții,
Părând că-i tot ce traiul ne oferă;
Iar Adevărul să stea-nchis în ghilimele -
Trunchiat de-o limbă ca o ghilotină
Și azvârlit în universuri paralele
Din care niciodată să nu vină -
Că zămisliți într-al Iubirii nume suntem
Dintr-un izvor care ne-aduce aminte
Cu glasul inimii și har divin să umplem

Spațiul neîngrăditei lumi din minte.

În mahalaua de politică globală
Satrapii strânși într-un funest cortegiu
Au decretat că-i catastrofă hormonală
Și-al nostru drept de-a fi, un privilegiu;
Că noi, bastarzi - cum ni se predică din școală -
Stigmatizați de-un pedigree ridicol,
Suntem din fașă afectați de-o gravă boală
Văzută ca un permanent pericol.
Iar maladia asta trans-ereditară
De neoprit, subtilă precum vântul,
E vinovată pentru criza planetară;
Și-i impostor cel ce ne-a dat Pământul
Să-l avem casă pentru scurta zăbovire
În omeneasca noastră întrupare,
Să ne-nmulțim contaminându-l cu iubire
Și să perseverăm în înălțare,
Scăldați în umbre și efluvii de lumină,
Culegători de lacrimi și de vise
În traista sufletului, ce-a dorit să vină
Pentru trăirile sieși promise,
Știind că n-are niciun scop să-și însușească
Și nici să ia nu poate-n altă lume
Vreun suvenir din aventura pământească,

Precum trofeu, avere sau renume...

Chiar de râvnim să-nchidem morții bariera

Sau ne trezim că se răstoarnă polii,
Cât mai sunt oameni iubitori găsiți pe Terra,

Rămânem pacienți cu riscul „bolii” -

Dumnezeiasca energie colosală

Și-acea putere fină și sublimă,

Purtând planetele ca roua pe-o petală

În mreaja-i ce abisul îl animă,

Cu glas de îngeri și zburdălnicii de muze

Unind în dans materia și duhul,

Scânteia ochilor și mierea de pe buze,

Cu-aripi în zbor îmbrățișând văzduhul,

Cu mări și-oceane mângâiate de-alizee,

Munți și câmpii brodate în pasteluri...

Păi, dacă nu-i IUBIRE asta, atunci ce e?!

Cum de ne irosim viața-n dueluri?

Și cât ne ia să ne-nvățăm odată minte

Că suntem prinși într-un vârtej de fapte

Ce umplu cronica făcută dinainte

Cu slavă în a conștiinței noapte?

Iar sângele ce-a încălzit săbii și gloanțe

În lunga rătăcire-a omenirii,

E cât cerneala revărsată în romanțe

Și anonime ode-ale iubirii...

09 februarie 2022