Poveste de la stână

Poveste de la stână

Se spune că s-a întâmplat odată,

Într-o poiană binecuvântată

Pe-un colț de rai scăldat în fericire

Să se abat-o grea nenorocire:

Dulăul cel bătrân, dus de la stână, 

N-a mai putut găsi cărarea bună

Și-a fost descoperit de trei feline,

Mușcat mortal – de nu se știe cine.

Degrabă, tulburată de-ntâmplare,

S-a adunat la sfat în taină mare

Comisia, un grup de dobitoace

Care cu javra nu se-avură-n pace,

S-aleag-un alt cârmaci pentru ovine,

Mai blând, dar tot cu sânge roșu-n vine;

Și-așa l-a învestit până la urmă

Pe cel mai bun cunoscător de turmă,

Un vechi tovarăș cu experiență,

Venit din codrul des, din dizidență.

Deci, prezentat mulțimii năucite,

Cu plecăciuni și vorbe iscusite,

Fiindc-a zâmbit frumos și-a dat din mână,

Fu Lupul Moralist pus șef de stână.

Convingător, cu har și elocință,

Jură în veci devotament, credință

Și cinste, întru bunul mers al obștii

Și-ndată-i declară dușmani pe proștii

Ce nu vedeau sub blana-i preschimbată

Și conștiința sa emancipată,

Căci el, un carnivor privit cu teamă,

Ajuns-a vegetarian de seamă;

Iar pentru perioada următoare,

Propuse mândru ca-ntreaga suflare

Să nu mai plece-aiurea la pășune,

Căci toată iarba i se va supune

Și va veni în porții pregătite

Ce democratic vor fi împărțite.

Aplaudând noua orientare, 

Se duse tot poporul la culcare...

Timpul s- scurs și iarba neatinsă

S-a ofilit pe pajiștea întinsă

Iar vântul rece fluiera prin șură;

Într-un cuvânt, provizii nu mai fură

Și-astfel sleite, din oile grase

A mai rămas doar pielea de pe oase.

Pănă la primăvara viitoare,

Seduse de promisa-ndestulare,

Bietele animale se văzură

Sfârșind de foame, chiar în bătătură.

Amenințate de-așa vremuri grele,

Vrură cele mai brave din ele

La lup să meargă în audiență,

Să ceară ajutoare de urgență.

Dar prea curând, oile delegate

Au revenit în țarc îndurerate,

Grăbite tuturor să povestească

De grozăvia ce-aveau s-o găsească:

Uitând de jurăminte și-obligații,

Fiara,-nhăitându-se din nou cu frații,

Cu pântecul plesnind de bunăstare, 

Înfuleca pe-ascuns mici și grătare.

Surprins deci de revolta populară,

Lupul viclean fu dat din post afară

Și acuzat că prin minciuni sfruntate

A ruinat viața-n comunitate

Și-a complotat cu lupii din pădure, 

Lăsându-i din avutu’-obștesc să fure. 

Astfel că turma prejudiciată 

Pe inculpat l-a condamnat la plată 

lar pentru morți i-a tras muştruluială. 

Lupul jură, plângând, că-i o greşeală,

Că n-a fost informat cum se cuvine 

De suferința bietelor ovine 

Și că-n acel ospăț, nici nu mâncase 

Ci numai curios, adulmecase 

Căci lui, se ştie, carnea-i face greață. 

Miloase, oile rămase-n viaţă 

Au consimțit să nu-l mai pedepsească, 

Găsind ca o soluție firească, 

Din ce-au păţit, să tragă-nvățăminte, 

S-aleagă un conducător cuminte, 

Bun gospodar şi cu purtări mai fine. 

Deci, vrând să-ntoarcă răul înspre bine, 

Precum în pilda cea cu mintea de pe urmă,

S-a reunit mai-înţeleapta turmă, 

Numind… un lup domestic şef de stână, 

De mic, hrănit cu brânză şi smântână. 

…Şi-or fi trăit multi ani cu veselie 

Dar, dac-a fost altfel, (nu se mai) deja se ştie... 

MORALA:

Chiar dacă-şi schimbă părul la culoare

Și-nvață maniere de ogradă, 

Pentru un lup, oaia e doar mâncare,

Că-i până-n măduvă un animal de pradă.

03 noiembrie 2022

Scrisă într-o formă inițială în 1998