Ultimul bilet
E toamnă, peste simțuri cade bruma
Și-n tâmple reci zac gânduri insipide;
Vacanța s-a sfârșit, cu tot cu gluma
Frivolelor iubiri efemeride.
Din aventura vieții noi ne-ntoarcem
Ostatici trupurilor vlăguite,
O clipă fericirii să mai stoarcem,
Din mii de clipe ce-au fost irosite.
Tot mai aproape orizontul pare,
Dar cerul tot mai greu pe noi apasă
Iar paşii noştri lasă urme care
Nicicând nu vor mai duce către casă.
O altă lume ni se-arată-n cale,
Ce-n mândrul său avânt ne expulzează;
Suntem bătrâni și-avem dureri de șale
Și știm că drumul mult nu mai durează.
În realitatea noastră desuetă,
Cuprinsă de tehnologii în vogă,
Părem ca aruncați de pe planetă,
O muribundă rasă analogă.
Visând povești cu Omul-zburătorul
Umblăm de-o viață prin aceeași gară,
Cu ochii îndreptați spre viitorul
Întâmpinat în sunet de fanfară.
Soseşte-un tren şi-n goana-i delirantă,
Strivindu-ne absent, alaiul trece
Iar gara, ca o scenă ambulantă,
Se zbate-n abur, gata să se-nece.
În anotimp de ploi şi desfrunzire
Cu nostalgii și cupidoni apatici,
Avem bilet de dus, fără oprire,
Până-n azilul celor reumatici.
De mână ne-ndreptăm spre izbăvire,
Doi călători c-o singură valiză
În care-am strâns averea de iubire
Și-n paşaport cu cea din urmă viză.
03/11/2022
Poezie scrisă într-o formă înițială în octombrie
1998
Comentarii
Trimiteți un comentariu