Mihaela I. Ungureanu

Lipsesc puțin   Îți las iubirea mea într-o pastilă, De-absența mea dacă te simți bolnav, În așteptarea lungă și febrilă,       S-o iei când ai simptomul cel mai grav.        Ți-am răspândit parfumul meu pe pernă, În vis să mă respiri, de-ți va fi dor Și să mă recunoști, a ta, eternă, Cât voi lipsi o vreme ochilor.   Sărutul meu de somn ușor din aer Pe fruntea-ți caldă se va așeza, Tors din al constelațiilor caier Precum beteala unui fulg de nea. Licoarea să o sorbi de dimineață Ca să previi răceala vreunui gând Ce stă ascuns în mantia-i de ceață, La colțul îndoielii tremurând. Ți-am pregătit și-o blândă alifie,  Peste cenușa rănilor s-o-ntinzi, Ca dintr-un os stropit cu apă vie  Să-ți crească ale sufletului grinzi. Afară pare-o luptă de gherilă Cu neiubirea, maladiv țesut, Pornit să toace lumea fără milă Sau s-o arunce-n iad într-un minut.           ...

Înapoi la viață A erupt viața din tină, Sevele se dezmorțesc Și-n efluvii de lumină Flori din muguri noi țâșnesc. Un curent al limpezirii Crește din pământ la cer, Hrană să-i fie iubirii Și tristeții temnicer.   Manifestul primăverii Împânzit de un zefir Duce vestea învierii, Lumii ca un cimitir.   Că-n urzeala-i fabricată Din lanțuri de catifea, Cu iluzii se îmbată Împărați de mucava.                                  Ei, mimând a vieții torță Cu salve de pocnitori, Peste ochi ne țin în forță Mantia de vrăjitori.           Înrobiți de fantezie, Viețuim tot mai betegi, Dar a firii armonie Dăinuie în sacre legi.   Timpul, cosmica instanță, Ne trimite la gunoi... Condamnați fără speranță, Hai să ne trezim și noi!   Nu natura-i desuetă Și ne ține nevoiași, Ea stăpâ...