O mare de iubire
Cuminte nu eram nicicum, ba încă prea vioaie,
Și în zadar îl așteptam pe Sfântul Nicolae,
Căci el, fără să-l pot vedea cu ochii de copilă,
Venea tiptil de Anul Nou, în chip de Moș Gerilă.
Credeam că-i un bătrân hoinar cu sacul plin de daruri,
Cu harul tămăduitor de lacrimi și amaruri,
Pe care, pe-nserate, iarna, pruncii îl pândesc,
Când se coboară pe pământ, să-i ceară ce-și doresc.
Dar mi-a fost dat să-l întâlnesc pe-o insulă solară,
Unde mă răsfățam privind apusul, solitară;
M-a cucerit doar cu-n surâs, deși voiam să-i fur
Cea mai înflăcărată stea din ochii de azur.
Eram fugită de destin cu inima în mână,
Ticsind cu visuri și-amintiri valiza cam bătrână,
Până în vara cu un ceas mai lung decât tot anul,
În care m-a oprit din drum Nikos magicianul.
În mitul unui sfânt din cer nu mai credeam demult,
Dar aveam suflet de copil în trupul de adult;
L-am întrebat ce ține-n sac, iar el, spre-a mea uimire,
Mi-a spus că doar un singur dar: o mare de iubire.
Când socoteam că n-am noroc, în gândul meu netot,
El a intrat in viața mea, cu sacul lui cu tot,
M-a așezat pe-un vârf de rai cu marea la picioare
Și ne-am urmat în tandru dans a inimii chemare.
Și-acum, încălecând pe-o șa peste al lumii haos,
V-am depănat povestea mea și a lui Nikolaos
Și nu v-aș fi mărturisit de n-ar fi-adevărată,
Că a-ți găsi omul iubit târziu nu-i niciodată.
Aici puteți asculta versiunea audio a acestei poezii în propria mea interpretare:
Comentarii
Trimiteți un comentariu