Reverie de primăvară Când soarele se-ncinge, omătul să îl stoarcă, Alaiul primăverii sosește într-o arcă, Cu un potop de triluri și-o verde bălăceală, Să vindece pământul de somn și plictiseală. Pe cer, o volatilă fantasmă precum clipa, Un nor blajin și palid și-a răsfirat aripa, De vestitor de pace-al ninsorilor trecute Și înger la priveghiul topitelor redute. Surprins de briza caldă și-atingerea-i gingașă, Pământul iși desface butonii la cămașă. În straie de lumină, purtând salbe de rouă, Toată suflarea ierbii începe-o viață nouă. Cu piepturile scoase din plapuma zăpezii, Pe pajiștile crude gonesc zburdalnic iezii; Mahmur stă doar motanul, trezit din vise-adânci, Căci îndrăzni o rază, din pat, să îi dea brânci. În cuibul rândunicii, pornit să scoată vraja, Un ou deschide geamul și brusc își crapă coaja. Pe jos, doi melci se pupă, l...