Mihaela I. Ungureanu

O candelă aprinsă   O candelă aprinsă-i o lacrimă de foc, Din seva neuitării de neam hrănindu-și para, La căpătâiul celor jertfiți, ce-au zidit țara Cinstindu-și vatra sacră, al sufletului loc.   Opaițul cu icoană e tot ce-aveau mai sfânt Străbunii mei, cu palme arse de munca-n glie, Și-n viața lor smerită, drept stâlp și temelie Era credința, calea spre cer de pe pământ.   Ei, truditorii pașnici, purtându-și crucea demn, În candelă păstrară taina de nemurire, Pentru cei duși să fie prinos de pomenire Și-urmașilor, din Lumea de Sus, un veșnic semn.   O candelă nestinsă e-n ADN-ul meu, Lumina ce veghează în somn și în trezie Și-n vremuri de restriște a inimii făclie, Ce-arzând, îmi poartă vie nădejdea-n Dumnezeu.   Azi, candela mi-e lampă-n coșmarul cel mai crunt - Al lumii ce-n preaplinu-i se surpă fără vlagă, Lăsând neomenescul s-o strice ca o plagă - Când toți devin un număr, să nu uit cine sunt. Căci sub expansiunea mașinii de gândit, Ce-aruncă existența în u...

Infectat de viață Am venit pe lume ca-ntr-un loc de joacă, Dar observ de-o vreme că-s într-un spital Și că tot ce poate știința să facă E să-mi demonstreze c-a trăi-i letal.   Duhul hâd al vrajbei omenirea-mparte, Pe globul aseptic nu-i rost pentru toți Și nici mântuirea nu mai e în moarte, Ci în reciclarea-n piele de roboți.   Parcă ni-i bolnavă și căutătura Și ca niște-amnezici lacomi și barbari, Venerăm confortul suprimând natura, Sub icoana unor idoli avatari.   Țesând ca o plasă noaptea înrobirii, Demoni cu emfază își tot iau tribut Victimele prinse-n patimile firii Și în iluzoriul moale așternut.   Dezgustat de drogul traiului apatic, Curățat de temeri și golit de eu, Cugetul meu liber și asimptomatic Umblă printre oameni către Dumnezeu.   Azi, când dăm onorul spre era-minune, Recruți sub hipnoză într-un marș forțat, Pentru propriul suflet sunt în misiune, Singura avere care-i de salvat.   Până vine ziua trupul să-mi expire Ca o recuzită într-un joc d...