Elementul sacru

Elementul sacru 

Sol din tărâmul de eter,

Scânteie smulsă din mister,

Sunt călător fără popas,

Fără bagaj și fără ceas,

Purtat de al iubirii val,

Ca un întreg într-un fractal,   

În pânza lumii să zidesc

Opera Tatălui ceresc.

Pe țărmul Terrei eu cobor

Și-n firea-i densă mă strecor,

Substanța strâmtă să-i îmbrac,

Să-i ordonez atomii-vrac,

Și-n formele ce mă cuprind

Suflarea vieții s-o aprind,

Cu jar mocnit în care-i pus

Vulcanul lumilor de sus.

Din visul cosmic sunt trezit

În trupul unui nou-venit,

Rod și sămânță-n sacrul pom,

Cu rădăcini și trunchi de om,

De neam cu nume și străbuni,

Ducând blesteme și cununi

Prinse de-al cărnii așternut,

Ca viitorul de trecut.

Nu-mi amintesc cine voi fi,

Nici cine-am fost nu voi mai ști;

Mi-e scris în drumul pe pământ

Al spiritului legământ –

Ori cerșetor, ori împărat,

Să fiu un creator creat,

Amnezic, dar atins mereu

De degetul lui Dumnezeu.

Sortit de-al existenței joc,

Pornesc și caut să-mi fac loc

Într-un prefabricat decor,

În care toți se nasc și mor –

O lume ca un trist cofraj,

Cu oameni-zombi în sevraj,

Mutanți prinși într-un jalnic rol,

Cu ego plin, dar miezul gol,

Crescuți în fermele de minți, 

Spălați pe creier și pe dinți,

De viață strict dezinfectați

Și-n raiuri de beton cazați.

Când duhu-mi cade ispitit

În labirintul construit,

Baricadat în propriul trup,

De matca cerului mă rup,

Mă lepăd de natura mea,

Râvnind s-ajung un „cineva”,

Iar templul sinelui cel viu

Îl uit în beznă și pustiu.                

Avid de-avere și blazon, 

Totul îmi pare monoton, 

Urăsc să stau și să m-adun, 

Spre orizont alerg nebun 

Să zgândăr peste alt hotar, 

Să-ntorc pământul ca un zar,

Să sap adânc, să zbor înalt, 

Planete noi să iau cu-asalt.

Dar vine-o zi ca un suspin,

Un dor ce nu pot să-l alin,

Cu șoapte, gânduri, adieri

Și amintiri de nicăieri,

Vorbind de stropul cel mai pur

Desprins din marea de azur,

De pacea ei tot mai atras –

Și-n seara vieții prinde glas,

Peste-al meu spirit istovit

Ca un izvor secătuit, 

Coșmarul eului postum:

Printre ruine, praf și fum,

Palida-mi umbră de-mpărat

La gardul dintre lumi chemat

S-aducă plată din cămări,

Nu bani, ci binecuvântări.

Oricât aș vrea, n-am cum s-amân

Vama de muritor stăpân

Și văd cum, din uitatul rost,

Nu-i pasă lumii cine-am fost

Și-n graba mea de trecător,

Doar mie mi-am rămas dator –

C-un dans la al naturii braț

Sorbind lumina cu nesaț,

Cu orice vis abandonat

Și tot ce-am plâns și-am regretat,

Cu un sărut când am iubit,

Cu mine, omul risipit.

Căci iată, timpul brusc s-a scurs

Din omenescul meu parcurs,

Și-n taina ultimului ceas,

Deschid iar cosmicul atlas

Să scriu în el un nou jurnal,

De călător ajuns la mal;

Sub cruce-mi las greul veșmânt,

Cu răni de păcătos și sfânt,

Și neștiute cicatrici

Săpate-adânc de propriul bici –

Și mă avânt în liber zbor,

Electric fulg cu-aripi de nor,

Sorbit în marea de eter

Prin porți între pământ și cer,

S-aprind o stea pe firmament

Din Suflet – sacru element.

Publicată prima oară: 22 februarie 2021

Actualizat: februarie 2026

În memoria celor dragi mie, plecați din această lume.