Praf și fum Am venit din dragoste în lume, În decor de ploi și frunze vechi, Și-am primit destin, un chip și-un nume Și cercei de aur la urechi. Îți duc dorul azi, copilărie, Chipul lumii mele din trecut, Râzi sub praf dintr-o fotografie Și-mi vorbești în scene de film mut. Transpirat de febra tinereții, Exersez cu aripile scrum, Silnic ucenic la circul vieții, Cum să merg pe sârmă și pe drum. Mă forțezi să-mi strâng, maturitate, Inocența într-un pumn de fier, Dar eu vreau s-o las în libertate, Hoinărind între pământ și cer. Ești tot mai aproape, bătrânețe; De mă-mbraci cu darul tău cernit Îți voi spune, fără politețe: Am puțin, dar mult am devenit. Moarte, știu că o să-mi vină rândul, Nu mă tem, mi-e gândul împăcat, Însă de la mine, precum v...