Mihaela I. Ungureanu

Elementul sacru  Sol din tărâmul de eter, Scânteie smulsă din mister, Sunt călător fără popas, Fără bagaj și fără ceas, Purtat de al iubirii val, Ca un întreg într-un fractal,    În pânza lumii să zidesc Opera Tatălui ceresc. Pe țărmul Terrei eu cobor Și-n firea-i densă mă strecor, Substanța strâmtă să-i îmbrac, Să-i ordonez atomii-vrac, Și-n formele ce mă cuprind Suflarea vieții s-o aprind, Cu jar mocnit în care-i pus Vulcanul lumilor de sus. Din visul cosmic sunt trezit În trupul unui nou-venit, Rod și sămânță-n sacrul pom, Cu rădăcini și trunchi de om, De neam cu nume și străbuni, Ducând blesteme și cununi Prinse de-al cărnii așternut, Ca viitorul de trecut. Nu-mi amintesc cine voi fi, Nici cine-am fost nu voi mai ști; Mi-e scris în drumul pe pământ Al spiritului legământ – Ori cerșetor, ori împărat, Să fiu un creator creat, Amnezic, dar atins mereu De degetul lui Dumnezeu. Sortit de-al existenței joc, Pornesc și caut să-mi fac loc Într-un prefabricat decor, În care to...

Floare de gheață Sunt floare de gheață, fragilă, Un pur giuvaer efemer, Cu trup cristalin, de copilă Născută din apă și ger. Brodată-n zăpezi filigrane Ce-n mări de argint se prefac, Prin mii de nervuri diafane Lumina-n culori o desfac. Eu știu că-s a iernii fantasmă Și-n scurta mea viață de nea, Lipsind din a lumii mireasmă, Par doar o sclipire de stea. Din drum atrag orice privire Să-i fiu un răsfăț inocent, Dar tu, vânător de iubire,  Mă smulgi ca pe-un biet ornament. Lăsând-o să-ți fugă pe față, De lacrima mea te amuzi Și-mi sorbi sărutarea de gheață, Lăuntricul vid să ți-l uzi.  Cu poftă mușcând din petale,  Ți-închipui la piept că te strâng Și-n menghina buzelor tale, Eu nu mă topesc, ci mă frâng. Hain ești, și tot ce-atingi moare, Dar n-am să-i fiu morții tribut, Căci eu, doar cu-o rază de soare, Iau viața de la început. Prin venele mamei-natură M-ascund în oceane și ploi, Și iar, hibernală făptură, Din cer am să vin înapoi. O floare de gheață, fragilă, Născută din...

Ieșirea din labirint Precum o lacrimă uscată în cădere, În suferință Tu-mi oferi o mângâiere Și cheia inimii – iubirea și iertarea; Ești Visătorul, Ziditorul și Lucrarea. Din focul Tău se-aprinde-n praf scânteia vieții Și răsăritul crapă geana dimineții, Prin voia Ta sămânța crește-n fir de iarbă, Mustul din soare cu nesaț știind să-l soarbă. Etern izvor al celor încă nenăscute, Peste cenușa rătăcirilor trecute, Urzești în carne și în astre țesătura Ce-mi plăsmuiește după chipul Tău făptura. Când vreun viclean gând, din a minții văgăună, În rugăciune gust de fiere vrea să-mi pună Și-n inimă să-mi răscolească dulcea rană, Te chem în mine, cu puterea-Ți suverană. Topește lanțurile fricii și minciunii, Ridică ceața din adâncul rațiunii, Și-odată scos din labirintul ignoranței, Lasă-mă nou-născut la porțile speranței. Că pacea Ta-i senină binecuvântare, Iar din iubirea-Ți ce hrănește-a mea suflare, Desferecându-mă din hainele de tină, Ca un lăstar m-avânt spre Tine, prin lumină. Publicat p...