Mihaela I. Ungureanu

Lipsesc puțin Îți las iubirea strânsă-ntr-o pastilă, De-absența mea dacă te simți bolnav, În așteptarea lungă și febrilă, S-o iei când ai simptomul cel mai grav. Ți-am picurat parfumul meu pe pernă, În vis să mă respiri, de-ți va fi dor, Și să mă recunoști, a ta, eternă, Când pașii mă vor duce-n alt decor. Sărutul meu de somn ușor din aer Pe fruntea-ți caldă se va așeza, Tors din al constelațiilor caier, Să-ți ancoreze visul de o stea. Licoarea să o sorbi de dimineață Ca să previi răceala vreunui gând Ce stă ascuns în mantia-i de ceață, La colțul îndoielii tremurând. Ți-am pregătit și-o blândă alifie, Peste cenușa rănilor s-o-ntinzi, Ca dintr-un os stropit cu apă vie Să-ți crească-n suflet rădăcini și grinzi. Afară pare-o luptă de gherilă Cu neiubirea, otrăvit țesut, Pornit să roadă lumea fără milă Și s-o prefacă-n sarcofag de lut. Nu, n-am să cad în gheara ei tăioasă, Nu-ți fie teamă, doar un pic lipsesc, Căci tot ce am e tihna de acasă. Așteaptă-mă... În tine locuiesc.   Publicat...

Prin crusta de asfalt  A erupt viața din tină, Sevele se dezmorțesc Și prin pori, către lumină, Muguri cruzi răzbat și cresc.                                      Și-ncălziți de-a vieții torță,    Fremătând nerăbdători, Din cămașa lor de forță, Se desfac în albe flori. Un curent de limpezire Urcă din pământ la cer, Peste ochii largi de-uimire Spărgând vălul de mister. Mângâierea primăverii, Răspândită de-un zefir, Scoală-n suflul învierii Cireșii din cimitir. Și, țesând urzeala-i fină                  Din lumină și noroi, Vocea cerului, senină, Blând reverberează-n noi.         În celesta unduire, Lanțuri vechi de catifea, Rupte, scot din amorțire Tărâmul de mucava. Chiriași plini de dileme, Vrem loc pururi pe pământ, Dar ființa noastră geme Sub vremelnicul veșmânt. Timpul, martor fără față, Ne măsoară di...