Mihaela I. Ungureanu

Reverie de primăvară Când soarele se-ncinge, scutul de-omăt să-l stoarcă, Alaiul primăverii sosește-ntr-o arcă, C-un viu potop de triluri și verde bălăceală, Să dezmorțească glia din lunga-i moleșeală. Pe cer, o volatilă fantasmă cât o clipă,  Un nor blajin și palid, rămas într-o aripă, Ar vrea, de nostalgia ninsorilor trecute, Să plângă la priveghiul topitelor redute.   Surprins de briza caldă și-atingerea-i gingașă, Pământul își desface butonii la cămașă. În straie de lumină, cu salbe reci de rouă,    Toată suflarea ierbii începe-o viață nouă. Cu piepturile scoase din plapuma zăpezii, Pe pajiștile crude se-ntrec zburdalnic iezii; Mahmur stă motanul, răpit din vise-adânci, Căci a-ndrăznit o rază, din perne, să-i dea brânci. În cuibul rândunicii, pornit să vadă vraja, Un ou deschide ochiul și brusc își crapă coaja. Pe jos, doi melci se pupă, lipiți de cochilie: „Noi vrem să stăm în casă, că facem cununie!” Furnicile-surate, roind prin mușuroaie,  Își primen...

  Pragul Dacă te-ai rătăcit și nu ți-e bine, În căutarea dragostei pribeag, Oprește-te și-ntoarce-te la tine: Sunt multe drumuri, dar un singur prag. De ți-ai ajunge pân' la capăt ție, Ai ști că nu există jumătăți, Că tu, întreg, ca o oglindă vie, Ești clipa infinitei realități. Din mintea otrăvită de sudalme, Prinsă-n înșelătoare bătălii, Coboară-te cu sufletul în palme, Un grădinar de gânduri să devii. Cu foc alchimic să te plămădească Iubirea, din cuptoru-i roditor, Căci, mai presus de fibra pământească, Tu porți un dar tăcut, nepieritor. În seva lumii, frica se destramă, Nici cugetul, nici ochii n-o cuprind; Simți doar cum, din mistuitoarea-i flamă, Scântei de har în inimă se-aprind. Și peste rana amintirilor amare, Săpate de căderea în abis, Se naște-n piept o rază arzătoare, Ce-ți scrie cu lumină propriul vis. Iar dacă simți că umbra te mai cheamă Prin negurile-n care-ai rătăcit, Nu căuta lumina ca pe-o scamă, Ci fii tu însuți drumul regăsit. Publicat prima dată: 26 febr...

Praf și fum Am venit din dragoste în lume, În decor de ploi și frunze vechi,  Și-am primit destin, un chip și-un nume Și cercei de aur la urechi. Îți duc dorul azi, copilărie,  Chipul lumii mele din trecut,  Râzi sub praf dintr-o fotografie Și-mi vorbești în scene de film mut.  Transpirat de febra tinereții,  Exersez cu aripile scrum,                              Silnic ucenic la circul vieții, Cum să merg pe sârmă și pe drum. Mă forțezi să-mi strâng, maturitate, Inocența într-un pumn de fier,    Dar eu vreau s-o las în libertate, Hoinărind între pământ și cer. Ești tot mai aproape, bătrânețe; De mă-mbraci cu darul tău cernit                          Îți voi spune, fără politețe: Am puțin, dar mult am devenit. Moarte, știu că o să-mi vină rândul,  Nu mă tem, mi-e gândul împăcat,  Însă de la mine, precum v...

Aripi de lemn Noi timp de irosit nu mai avem, În jocuri de tandrețe ipocrită; Și de-om fi întrebați cine suntem, Să spunem: un iubit și o iubită. În lumea cu erupții de hormoni Și turbulențe de identitate, Printre strigoi ticsiți cu neuroni În adevăr găsim seninătate. Privind în ochi monstrul contrafăcut, Suntem bolnavi de viață, netratabili, Rebeli cu lanțul minții desfăcut Și parteneri de drum, inseparabili. La lupte martori fără apetit, În pace, unul altuia ne-ajungem; Și, neavând nimic de dovedit, Încă mai știm să râdem și să plângem. Ne-am regăsit, purtând același semn, Sub lunga trenă de singurătate - Îngeri aievea cu aripi de lemn Peste stigmatul celor retezate. Doi camarazi de suflet pe pământ, Trăind amurgul ca o sărbătoare, Uniți de-un metafizic legământ: Să stăm alături, până la plecare. Și, dacă-mbrățișați, urcăm la cer, Când moartea va șopti că ne desparte, Ne-om lepăda de trupul efemer, Să ne predăm iubirii fără moarte. Publicat prima dată: 14 februarie 2024 Actualizat: f...

Cerul tăcut Văzduhul sur peste bătrâna glie Lansează stelele-n desant aerian, Să-mpodobească trupul monstrului urban Cu puf de hibernală-mpărăție. În burgul invadat de beculețe Și perfuzat cu doze de moral festiv, Ne bucurăm, nici nu știm din ce motiv, Numai ca inima să nu înghețe. A dispărut iarna provincială, Prin țară crivățu-i deja eradicat, Iar veșnicia românească de la sat Zace-n maternitatea digitală. Iisus nu se mai naște nici folcloric, E lepădat și înc-o dată răstignit, De ziua lui, din calendar dezmoștenit, De comitetul organizatoric. Când clopotele cheamă în biserici La rugăciunea unui neam creștin și bun, Mărșăluim vrăjiți spre Târgul de Crăciun, Lumii să nu-i rămânem periferici. Ajunul cântă singur la ferestre, Căci noi, modernii gospodari, umblăm prin mall Cu sacii plini și portofel de protocol, Pentru mai multe vieți să strângem zestre. Cu gusturi noi, burghez-aristocrate, Alergici la șorici și cozonaci,  Schimbăm cămașa strămoșească de săraci Pe lux gurmet, plătibi...

Valiza cu visuri Cuminte nu eram nicicum, ba încă prea vioaie, Și în zadar îl așteptam pe Sfântul Nicolae, Căci el, fără să-l pot vedea cu ochii de copilă, Venea tiptil de Anul Nou, în chip de Moș Gerilă. Credeam că-i un drumeț boem cu sacul plin de daruri, De lacrimi tămăduitor și înzestrat cu haruri, Pe care-n serile de iarnă, pruncii îl pândesc, Când se coboară dintre nori, să-i ceară ce-și doresc. Dar mi-a fost dat să-l întâlnesc pe-o insulă solară, Unde mă răsfățam privind apusul, solitară; M-a cucerit doar cu-n surâs, lăsându-mă să-i fur                     Cea mai înflăcărată stea din ochii de azur.          Eram fugită de destin cu inima în mână, Cu visuri și-amintiri ticsind  valiza cam bătrână,      Până în vara c-un amurg mai lung decât tot anul, În care mi-a iesit în drum Nikos magicianul.  În mitul unui sfânt din cer nu mai credeam demult, Dar l-a zărit fostul copil, pri...

Țărmul meu Prin lume am pornit călătoria Să-i aflu frumusețea și-armonia Dar, asmuțite în război și ceartă,  Doar în derivă vorbele mă poartă. Degeaba caut să-i pătrund în taine, Am trup sleit de tot mai grele haine, Iar gândul, la întrecere cu clipa, Rătăcitor își flutură aripa.   Nu mai există între cer și mare Loc de odihnă și de contemplare; Mă-ntorc înfrânt , romantic Odiseu, La țărmul calm al sufletului meu.   Când împrejuru-mi se ridică săbii, Pe ape tulburi se ciocnesc corăbii, Iar zarea-i răscolită de furtună, În mine mă retrag, sub clar de lună.   Căci în nesomnul orelor târzii, Prind răsăritul unei poezii; O simt cum se strecoară prin unghere Și crește, ca lumina, în tăcere...   09 noiembrie 2023

Lipsesc puțin Îți las iubirea strânsă-ntr-o pastilă, De-absența mea dacă te simți bolnav, În așteptarea lungă și febrilă, S-o iei când ai simptomul cel mai grav. Ți-am picurat parfumul meu pe pernă, În vis să mă respiri, de-ți va fi dor, Și să mă recunoști, a ta, eternă, Când pașii mă vor duce-n alt decor. Sărutul meu de somn ușor din aer Pe fruntea-ți caldă se va așeza, Tors din al constelațiilor caier, Să-ți ancoreze visul de o stea. Licoarea să o sorbi de dimineață Ca să previi răceala vreunui gând Ce stă ascuns în mantia-i de ceață, La colțul îndoielii tremurând. Ți-am pregătit și-o blândă alifie, Peste cenușa rănilor s-o-ntinzi, Ca dintr-un os stropit cu apă vie Să-ți crească-n suflet rădăcini și grinzi. Afară pare-o luptă de gherilă Cu neiubirea, otrăvit țesut, Pornit să roadă lumea fără milă Și s-o prefacă-n sarcofag de lut. Nu, n-am să cad în gheara ei tăioasă, Nu-ți fie teamă, doar un pic lipsesc, Căci tot ce am e tihna de acasă. Așteaptă-mă... În tine locuiesc.   Publicat...

Prin crusta de asfalt  A erupt viața din tină, Sevele se dezmorțesc Și prin pori, către lumină, Muguri cruzi răzbat și cresc.                                      Și-ncălziți de-a vieții torță,    Fremătând nerăbdători, Din cămașa lor de forță, Se desfac în albe flori. Un curent de limpezire Urcă din pământ la cer, Peste ochii largi de-uimire Spărgând vălul de mister. Mângâierea primăverii, Răspândită de-un zefir, Scoală-n suflul învierii Cireșii din cimitir. Și, țesând urzeala-i fină                  Din lumină și noroi, Vocea cerului, senină, Blând reverberează-n noi.         În celesta unduire, Lanțuri vechi de catifea, Rupte, scot din amorțire Tărâmul de mucava. Chiriași plini de dileme, Vrem loc pururi pe pământ, Dar ființa noastră geme Sub vremelnicul veșmânt. Timpul, martor fără față, Ne măsoară di...

Duhul inspirației În necuprins mi-arunc privirea uneori, Când truda cărnii îmi devine penitență, Și printre gândurile smulse din strânsori Mă năpădește rece propria absență. Atunci când eu, în mine, nu mai locuiesc Și noaptea bântuie-n abisul minții mele, Un far discret, din zări ce nu le deslușesc, Strecoară șoapte de lumină printre stele. N-am nicio muză-ascunsă-n cufărul de cărți  Să mă răpească în astrala aventură,  Ci, precum orbul într-o lume fără hărți, Stau la hotarul dintre spirit și natură. Și-n jocul când terestru, când aerian, Al reveriei, prinsă-n transa solitară, Mi-e mânuit condeiul de-un magician Ce construiește galaxii în călimară.  Publicat prima dată: 15 ianuarie 2023 Actualizat: februarie 2026

+/-365    S-a mai sfârșit un an din calendar Și globul, după încă-un tur de soare, Cu toată omenirea-n sărbătoare,  Își ia răgaz un ultim ceas fugar. La noul start din noaptea de festin, Ne e servit cu salve de artificii Meniul cu otrăvuri și delicii, În rații stabilite de destin.   Sorbim în gânduri, singuri sau perechi, Șampania cu intime dorințe, Iar cupa-n care-am strâns doar suferințe, O azvârlim, sătui, la fiare vechi. Cu un bilanț închis la tot ce-a fost În contul realității expirate, Râvnim ca viitorul să ne-arate Drumul spre-al fericirii adăpost. Iar de-am rămas la viață abonați, Primim încă un cec cu albe file, De treisuteșaizecișicinci de zile, Dar cu dobânda vârstei, încărcați. Publicat prima dată: 01 noiembrie 2023 Actualizat: februarie 2026 Aici puteți asculta versiunea audio a acestei poezii în forma inițială, în propria mea interpretare:

Drumul spre libertate Astăzi, contra depresiei se-aplică Programul mondial de libertate: Din țarcul cu iluzii ți se-oferă O escapadă în eternitate. Și poți să-ți iei cu tine fantezia Să zburde împrejurul tău, naivă, Cu gândul ce deschide porți ascunse, Să bântui universul în derivă. Descătușat de-angoase și complexe, Începi uscatul să-l desparți de ape; Văzduhul ți se-nghesuie sub brațe, Iar carnea parc-abia te mai încape. Te simți un zeu cu lumea la picioare, Ce-n zbor, timpul de hățuri îl apucă Și, îndrăznind să te consideri veșnic, N-ai să-l mai lași spre moarte sa te ducă. Dar zboru-i doar un salt într-o genune, O gură de granit ce te strivește; Aripile se frâng, luptând cu vântul, Iar ochiul lumii nici nu te privește. Și când, rănit, te bandajezi cu lanțuri, Întors în propria-ți captivitate, Începi să sapi. Și înăuntru afli Cum să-ți croiești drumul spre libertate. Publicat prima dată: 14 noiembrie 2022  (varianta inițială intitulată „Libertate”) Actualizat: februarie 2026

Ultimul bilet E toamnă, peste simțuri cade bruma Și-n tâmple reci răsar gânduri lucide;      Date uitării, se topesc ca spuma Iubiri solare de efemeride. Din aventura vieții ne întoarcem, Ostatici trupurilor istovite, O clipă fericirii să-i mai stoarcem Din zilele prea lesne risipite. Tot mai aproape-i marginea de zare Și cerul parcă tot mai jos se lasă, Iar pașii noștri, plini de ezitare, Nicicând nu vor mai duce către casă. În lumea decolând ca o rachetă, Condusă de mașinării în vogă, Părem concediați de pe planetă, O demodată rasă analogă. Purtați de vechiul mit cu Zburătorul, Umblăm de-o viață prin aceeași gară Și tot scrutăm hipnotici viitorul, Ce niciodată n-o să mai apară. Sosește-un tren și-n goana-i delirantă, Strivindu-ne absent, alaiul trece, Iar gara, ca o scenă ambulantă, Se zbate-n abur, gata să se-nece. În anotimp de ploi și desfrunzire Cu nostalgii și histrioni apatici, Avem bilet de dus, fără oprire, Spre raiul ultimilor reumatici. De mână ne-ndreptăm căt...

Revelație Că sunt aici și-acum e un miracol; sunt spectator la propriul meu spectacol, sunt Visul care crește din ruine, privind prin ochiul lumii către sine. Că-n lume, ca-ntr-o magică oglindă, văd haina-n care sufletu-mi colindă prin existenţa lungă cât o clipă, ademenit de fală și risipă. Din gânduri, stări și gesturi efemere, cu gust de fericire sau durere, rămâne-aievea doar o amintire — relicva unui Vis de nemurire. Publicat prima dată: 30 octombrie 2022 Actualizat: februarie 2026

Contaminați De când deschidem ochii în această viață, Cu chin și plânsete de bucurie, O mână fermă, cu ștampilă, ne înhață În inventarul de crescătorie Să ne formeze, amorțindu-ne gândirea Prin operații anti-sentimente, Ca vietăți docile, ce-și reneagă firea, Printre mașininării omnipotente Să nu fim chip de Dumnezeu, ci de primate, Șeptel cu randamentul perfectibil, Și rătăcirile atent supravegheate Prin filtre pentru ochiul invizibil, Iar adevărul să stea-nchis în ghilimele, Trunchiat de-o limbă ca o ghilotină Și azvârlit în universuri paralele Din care niciodată să nu vină, Că zămisliți întru Iubire suntem, Din întemeietoarele cuvinte, Cu glasul inimii și har divin să umplem Spațiul neîngrăditei lumi din minte. În mahalaua de politică globală Satrapii strânși într-un funest cortegiu Au decretat că-i catastrofă hormonală Și-al nostru drept de-a fi, un privilegiu; Că noi, bastarzi de Zeu, cu inima firavă, Stigmatizați de-un pedigree ridicol, Suntem din fașă afectați de-o boală gravă...

Între lumi Sunt la hotarul dintre spirit și atom, Unde se războiesc și se separă O lume nouă, cu armura ei de crom, Și lumea condamnată să dispară. Tot mai incertă-mi pare calea-n noul veac, Doar însăilată între ieri și mâine, Iar viața-i miză-n bătălia fără leac, Dintre comercianți de circ și pâine. Vasul divin mi-e scormonit de-un duh pervers, Ce-i vrea esența stoarsă în detaliu, Și-al său secret pecetluit, rescris sau șters De-un creier tehnologic în travaliu. Un pașaport de alter-ego digital M-aruncă-ntr-o semeață simulare, Unde absurdu-i proclamat noul normal, Cu oameni și obiecte la vânzare. În meta-viața de roboți, unde-i promis Un rai cu unicorni și curcubeie, Găsesc, orfană de-al ei Tată interzis, O depresivă specie atee, Trăind absent, cu tabieturi de bonton, Aglomerată-n fermele urbane, Închisă-n cuști civilizate de beton Și pipăind natura prin ecrane. Campionatul nemuririi e în toi, Dar cei atrași pe piscul utopiei,  Orbecăind cu suflul greu și pașii moi, Cad în prăpast...

O candelă aprinsă   O candelă aprinsă-i o lacrimă de foc, Din jarul neuitării de neam hrănindu-și para, La căpătâiul celor ce-n vremi ne-au dus povara, Zidind, în vatra veche, al veșniciei loc. Opaițul cu icoană era ce-aveau mai sfânt Străbunii mei, cu palme arse de munca-n glie, Și-n viața lor smerită, drept stâlp și temelie, Era credința – puntea spre cer de pe pământ. Ei, truditorii pașnici, purtându-și crucea demn, În candelă păstrară taina de nemurire, Pentru cei duși să fie prinos de pomenire Și-urmașilor, din lumea de sus, tăcutul semn. O candelă nestinsă e-n ADN-ul meu, Lumina ce veghează în somn și în trezie, Și-n vremuri de restriște a inimii făclie, Ce-arzând, îmi poartă vie nădejdea-n Dumnezeu. Azi, candela mi-e lampă-n coșmarul cel mai crunt, Al lumii ce-n prea plinu-i se surpă fără vlagă, Lăsând neomenescul s-o strice ca o plagă — Când toți devin un număr, să nu uit cine sunt. Și-n colivia-nchisă între ecrane reci  Ce-mi sorb, ca niște pâlnii, a ochilor lumi...

Infectat de viață M-am trezit în lume ca-ntr-un loc de joacă, Dar mă simt de-o vreme fișă-ntr-un spital, Unde omenirea, slută și buimacă, E supravegheată-n stadiu terminal. Algoritmul-rege rupe și desparte, Pe globul aseptic nu-i rost pentru toți, Și nici mântuirea nu mai e în moarte, Ci în reciclarea-n piele de roboți. Parcă ni-i bolnavă și căutătura –  Nesătui și-amnezici, dezgoliți de har, Venerăm confortul, suprimând natura Pe altarul lenii, idol avatar.  Țesând ca o plasă noaptea fără lună, Demoni carismatici caută tribut Mințile sevrate cu ser de minciună, Ce-și acceptă soarta-n caldul așternut. Dezgustat de drogul traiului apatic, Curățat de temeri și golit de eu, Cugetul meu liber și asimptomatic Umblă printre oameni către Dumnezeu. Azi, când dăm onorul spre era-minune, Recruți sub hipnoză într-un marș forțat, Pentru propriul suflet sunt în misiune –  Singura avere demnă de salvat. Până vine ziua trupul să-mi expire Ca o recuzită într-un joc de rol, Răspândesc în ...

Ambalaje sparte Știm din Scripturi c-ai poruncit lumină, Ai creat lumea și-ai lăsat Cuvântul, Noi, oamenii, să stăpânim pământul Călăuziți de pronia divină. Cheile ni le-ai dat și harta vieții Ca să găsim comoara împlinirii, Și-nvățători înalți ai mântuirii Ne-ai trimis Fiul și apologeții. Dar noi, atomi din cosmica-Ți ființă, Bieți aventurieri prin inefabil, În lipsa umărului Tău palpabil, Am servit idoli fără conștiință. La legi și adevăruri peremptorii Am pus scadențe și-am trasat hotare Și, pervertind smerita contemplare, Am făcut scop din pofte iluzorii. Prinși în magii și scormoniri deșarte, Cu mintea rece la a Ta prezență, Ajuns-am forme fără de esență, Resturi de duh în ambalaje sparte. Bolnavi de patimi, hulă și minciună, Dezonorând sublima noastră fire, În loc de bunăstare și iubire, Am vărsat ură și-am cules furtună. Mereu ai fost visat de cei cu carte, Dar Te-au găsit țăranii-n arătură, Și-n rostul armoniei din natură, Cu viața alungând frica de moarte. Căci pentru suflet, ...

În loc de Memento Mori Spirit coborât în minte, Ochi căutător ce-nvață Mersul pe orizontală Din împărăția-astrală, Cu vremelnice veșminte, M-am întruchipat la Viață. Cerul îmi deschide-n pleoape Câte-o nouă dimineață, Iar prin raiul ce-n răstimpuri Schimbă-n joacă anotimpuri, Peste pajiști, munți și ape, Zburd îndrăgostit de Viață. Cântând soarelui și lunii Pe-un tărâm ce mă răsfață, Mă hrănește și m-alină, Râd în valuri de lumină, Plâng cu lacrima furtunii Și-n iubire creez Viață. Însă, vai, cu bani și arme, Nesătula umbră hoață Varsă-n rai armuri și schele, Îl închide în zăbrele Și-l împarte în cazarme Cu permisii pentru Viață. În cetatea triumfală Din beton, asfalt și ceață, Bolta-i un tavan de leduri, Marea, o podea cu pleduri Și-n sintetica spoială, Larma se numește Viață. Iar în parodia-dramă, Cu un rânjet de paiață, Joc în zdrențele tivite, Osândit în circuite, Cu sufletul strâns de teamă Și cu lacăt pus la Viață. Pierdut în butaforie, Orb la opera măreață, Deși mintea mi-amorțe...