Mihaela I. Ungureanu

Reverie de primăvară Când soarele se-ncinge, scutul de-omăt să-l stoarcă, Alaiul primăverii sosește-ntr-o arcă, C-un viu potop de triluri și verde bălăceală, Să dezmorțească glia din lunga-i moleșeală. Pe cer, o volatilă fantasmă cât o clipă,  Un nor blajin și palid, rămas într-o aripă, Ar vrea, de nostalgia ninsorilor trecute, Să plângă la priveghiul topitelor redute.   Surprins de briza caldă și-atingerea-i gingașă, Pământul își desface butonii la cămașă. În straie de lumină, cu salbe reci de rouă,    Toată suflarea ierbii începe-o viață nouă. Cu piepturile scoase din plapuma zăpezii, Pe pajiștile crude se-ntrec zburdalnic iezii; Mahmur stă motanul, răpit din vise-adânci, Căci a-ndrăznit o rază, din perne, să-i dea brânci. În cuibul rândunicii, pornit să vadă vraja, Un ou deschide ochiul și brusc își crapă coaja. Pe jos, doi melci se pupă, lipiți de cochilie: „Noi vrem să stăm în casă, că facem cununie!” Furnicile-surate, roind prin mușuroaie,  Își primen...

  Pragul Dacă te-ai rătăcit și nu ți-e bine, În căutarea dragostei pribeag, Oprește-te și-ntoarce-te la tine: Sunt multe drumuri, dar un singur prag. De ți-ai ajunge pân' la capăt ție, Ai ști că nu există jumătăți, Că tu, întreg, ca o oglindă vie, Ești clipa infinitei realități. Din mintea otrăvită de sudalme, Prinsă-n înșelătoare bătălii, Coboară-te cu sufletul în palme, Un grădinar de gânduri să devii. Cu foc alchimic să te plămădească Iubirea, din cuptoru-i roditor, Căci, mai presus de fibra pământească, Tu porți un dar tăcut, nepieritor. În seva lumii, frica se destramă, Nici cugetul, nici ochii n-o cuprind; Simți doar cum, din mistuitoarea-i flamă, Scântei de har în inimă se-aprind. Și peste rana amintirilor amare, Săpate de căderea în abis, Se naște-n piept o rază arzătoare, Ce-ți scrie cu lumină propriul vis. Iar dacă simți că umbra te mai cheamă Prin negurile-n care-ai rătăcit, Nu căuta lumina ca pe-o scamă, Ci fii tu însuți drumul regăsit. Publicat prima dată: 26 febr...

Praf și fum Am venit din dragoste în lume, În decor de ploi și frunze vechi,  Și-am primit destin, un chip și-un nume Și cercei de aur la urechi. Îți duc dorul azi, copilărie,  Chipul lumii mele din trecut,  Râzi sub praf dintr-o fotografie Și-mi vorbești în scene de film mut.  Transpirat de febra tinereții,  Exersez cu aripile scrum,                              Silnic ucenic la circul vieții, Cum să merg pe sârmă și pe drum. Mă forțezi să-mi strâng, maturitate, Inocența într-un pumn de fier,    Dar eu vreau s-o las în libertate, Hoinărind între pământ și cer. Ești tot mai aproape, bătrânețe; De mă-mbraci cu darul tău cernit                          Îți voi spune, fără politețe: Am puțin, dar mult am devenit. Moarte, știu că o să-mi vină rândul,  Nu mă tem, mi-e gândul împăcat,  Însă de la mine, precum v...

Aripi de lemn Noi timp de irosit nu mai avem, În jocuri de tandrețe ipocrită; Și de-om fi întrebați cine suntem, Să spunem: un iubit și o iubită. În lumea cu erupții de hormoni Și turbulențe de identitate, Printre strigoi ticsiți cu neuroni În adevăr găsim seninătate. Privind în ochi monstrul contrafăcut, Suntem bolnavi de viață, netratabili, Rebeli cu lanțul minții desfăcut Și parteneri de drum, inseparabili. La lupte martori fără apetit, În pace, unul altuia ne-ajungem; Și, neavând nimic de dovedit, Încă mai știm să râdem și să plângem. Ne-am regăsit, purtând același semn, Sub lunga trenă de singurătate - Îngeri aievea cu aripi de lemn Peste stigmatul celor retezate. Doi camarazi de suflet pe pământ, Trăind amurgul ca o sărbătoare, Uniți de-un metafizic legământ: Să stăm alături, până la plecare. Și, dacă-mbrățișați, urcăm la cer, Când moartea va șopti că ne desparte, Ne-om lepăda de trupul efemer, Să ne predăm iubirii fără moarte. Publicat prima dată: 14 februarie 2024 Actualizat: f...

Cerul tăcut Văzduhul sur peste bătrâna glie Lansează stelele-n desant aerian, Să-mpodobească trupul monstrului urban Cu puf de hibernală-mpărăție. În burgul invadat de beculețe Și perfuzat cu doze de moral festiv, Ne bucurăm, nici nu știm din ce motiv, Numai ca inima să nu înghețe. A dispărut iarna provincială, Prin țară crivățu-i deja eradicat, Iar veșnicia românească de la sat Zace-n maternitatea digitală. Iisus nu se mai naște nici folcloric, E lepădat și înc-o dată răstignit, De ziua lui, din calendar dezmoștenit, De comitetul organizatoric. Când clopotele cheamă în biserici La rugăciunea unui neam creștin și bun, Mărșăluim vrăjiți spre Târgul de Crăciun, Lumii să nu-i rămânem periferici. Ajunul cântă singur la ferestre, Căci noi, modernii gospodari, umblăm prin mall Cu sacii plini și portofel de protocol, Pentru mai multe vieți să strângem zestre. Cu gusturi noi, burghez-aristocrate, Alergici la șorici și cozonaci,  Schimbăm cămașa strămoșească de săraci Pe lux gurmet, plătibi...

Valiza cu visuri Cuminte nu eram nicicum, ba încă prea vioaie, Și în zadar îl așteptam pe Sfântul Nicolae, Căci el, fără să-l pot vedea cu ochii de copilă, Venea tiptil de Anul Nou, în chip de Moș Gerilă. Credeam că-i un drumeț boem cu sacul plin de daruri, De lacrimi tămăduitor și înzestrat cu haruri, Pe care-n serile de iarnă, pruncii îl pândesc, Când se coboară dintre nori, să-i ceară ce-și doresc. Dar mi-a fost dat să-l întâlnesc pe-o insulă solară, Unde mă răsfățam privind apusul, solitară; M-a cucerit doar cu-n surâs, lăsându-mă să-i fur                     Cea mai înflăcărată stea din ochii de azur.          Eram fugită de destin cu inima în mână, Cu visuri și-amintiri ticsind  valiza cam bătrână,      Până în vara c-un amurg mai lung decât tot anul, În care mi-a iesit în drum Nikos magicianul.  În mitul unui sfânt din cer nu mai credeam demult, Dar l-a zărit fostul copil, pri...

Țărmul meu Prin lume am pornit călătoria Să-i aflu frumusețea și-armonia Dar, asmuțite în război și ceartă,  Doar în derivă vorbele mă poartă. Degeaba caut să-i pătrund în taine, Am trup sleit de tot mai grele haine, Iar gândul, la întrecere cu clipa, Rătăcitor își flutură aripa.   Nu mai există între cer și mare Loc de odihnă și de contemplare; Mă-ntorc înfrânt , romantic Odiseu, La țărmul calm al sufletului meu.   Când împrejuru-mi se ridică săbii, Pe ape tulburi se ciocnesc corăbii, Iar zarea-i răscolită de furtună, În mine mă retrag, sub clar de lună.   Căci în nesomnul orelor târzii, Prind răsăritul unei poezii; O simt cum se strecoară prin unghere Și crește, ca lumina, în tăcere...   09 noiembrie 2023