Aripi de lemn Noi timp de irosit nu mai avem, În jocuri de tandrețe ipocrită; Și de-om fi întrebați cine suntem, Să spunem: un iubit și o iubită. În lumea cu erupții de hormoni Și turbulențe de identitate, Printre strigoi ticsiți cu neuroni În adevăr găsim seninătate. Privind în ochi monstrul contrafăcut, Suntem bolnavi de viață, netratabili, Rebeli cu lanțul minții desfăcut Și parteneri de drum, inseparabili. La lupte martori fără apetit, În pace, unul altuia ne-ajungem; Și, neavând nimic de dovedit, Încă mai știm să râdem și să plângem. Ne-am regăsit, purtând același semn, Sub lunga trenă de singurătate - Îngeri aievea cu aripi de lemn Peste stigmatul celor retezate. Doi camarazi de suflet pe pământ, Trăind amurgul ca o sărbătoare, Uniți de-un metafizic legământ: Să stăm alături, până la plecare. Și, dacă-mbrățișați, urcăm la cer, Când moartea va șopti că ne desparte, Ne-om lepăda de trupul efemer, Să ne predăm iubirii fără moarte. Publicat prima dată: 14 februarie 2024 Actualizat: f...