Mihaela I. Ungureanu

Drumul spre libertate Astăzi, contra depresiei se-aplică Programul mondial de libertate: Din țarcul cu iluzii ți se-oferă O escapadă în eternitate. Și poți să-ți iei cu tine fantezia Să zburde împrejurul tău, naivă, Cu gândul ce deschide porți ascunse, Să bântui universul în derivă. Descătușat de-angoase și complexe, Începi uscatul să-l desparți de ape; Văzduhul ți se-nghesuie sub brațe, Iar carnea parc-abia te mai încape. Te simți un zeu cu lumea la picioare, Ce-n zbor, timpul de hățuri îl apucă Și, îndrăznind să te consideri veșnic, N-ai să-l mai lași spre moarte sa te ducă. Dar zboru-i doar un salt într-o genune, O gură de granit ce te strivește; Aripile se frâng, luptând cu vântul, Iar ochiul lumii nici nu te privește. Și când, rănit, te bandajezi cu lanțuri, Întors în propria-ți captivitate, Începi să sapi. Și înăuntru afli Cum să-ți croiești drumul spre libertate. Publicat prima dată: 14 noiembrie 2022  (varianta inițială intitulată „Libertate”) Actualizat: februarie 2026

Ultimul bilet E toamnă, peste simțuri cade bruma Și-n tâmple reci răsar gânduri lucide;      Date uitării, se topesc ca spuma Iubiri solare de efemeride. Din aventura vieții ne întoarcem, Ostatici trupurilor istovite, O clipă fericirii să-i mai stoarcem Din zilele prea lesne risipite. Tot mai aproape-i marginea de zare Și cerul parcă tot mai jos se lasă, Iar pașii noștri, plini de ezitare, Nicicând nu vor mai duce către casă. În lumea decolând ca o rachetă, Condusă de mașinării în vogă, Părem concediați de pe planetă, O demodată rasă analogă. Purtați de vechiul mit cu Zburătorul, Umblăm de-o viață prin aceeași gară Și tot scrutăm hipnotici viitorul, Ce niciodată n-o să mai apară. Sosește-un tren și-n goana-i delirantă, Strivindu-ne absent, alaiul trece, Iar gara, ca o scenă ambulantă, Se zbate-n abur, gata să se-nece. În anotimp de ploi și desfrunzire Cu nostalgii și histrioni apatici, Avem bilet de dus, fără oprire, Spre raiul ultimilor reumatici. De mână ne-ndreptăm căt...

Poveste de la stână Se spune că s-a întâmplat odată, Într-o poiană binecuvântată Pe-un colț de rai scăldat în fericire Să se abat-o grea nenorocire: Dulăul cel bătrân, dus de la stână,  N-a mai putut găsi cărarea bună Și-a fost descoperit de trei feline, Mușcat mortal – de nu se știe cine. Degrabă, tulburată de-ntâmplare, S-a adunat la sfat în taină mare Comisia, un grup de dobitoace Care cu javra nu se-avură-n pace, S-aleag-un alt cârmaci pentru ovine, Mai blând, dar tot cu sânge roșu-n vine; Și-așa l-a învestit până la urmă Pe cel mai bun cunoscător de turmă, Un vechi tovarăș cu experiență, Venit din codrul des, din dizidență. Deci, prezentat mulțimii năucite, Cu plecăciuni și vorbe iscusite, Fiindc-a zâmbit frumos și-a dat din mână, Fu Lupul Moralist pus șef de stână. Convingător, cu har și elocință, Jură în veci devotament, credință Și cinste, întru bunul mers al obștii Și-ndată-i declară dușmani pe proștii Ce nu vedeau sub blana-i preschimbată Și conștiința sa emancipată, Căci...