Călătoria Am venit la viață din iubire, Toamna, într-un ceas întârziat, Și de-atunci, pe drum, fără oprire, Caut cine sunt cu-adevărat. Îți simt lipsa azi, copilărie, Chipul lumii mele din trecut, Te mai știu dintr-o fotografie, Te visez în scene de film mut. Tinerețe, te-am lăsat în spate, În cenușa unui ev ardent, Tu, cu idealuri sfărâmate, Eu, la școala vieții, tot student. M-ai forțat să cresc, maturitate, Sobră și călită-n bătălii, Dar dă-mi dreptul la serenitate, Până nu ne-mparți în morți și vii. Ești tot mai aproape, bătrânețe, Darul tău cel greu fie primit, Și-ți spun fără umbră de tristețe: Am puțin, dar mult am devenit. Moarte, știu că o să-mi vină rândul, Nu mă tem, mi-e gândul împăcat, Însă de la mine, precum vântul, Praf și fum - atât ai de luat. Căci de suflet n-am să fac risipă, Și, oricât de tare-am suferit, Te-am învins în fiecare clipă, Când ...