
Călătoria
Am venit la viață din iubire,
Toamna, într-un ceas întârziat,
Și de-atunci, pe drum, fără oprire,
Caut cine sunt cu-adevărat.
Îți simt lipsa azi, copilărie,
Chipul lumii mele din trecut,
Te mai știu dintr-o fotografie,
Te visez în scene de film mut.
Tinerețe, te-am lăsat în spate,
În cenușa unui ev ardent,
Tu, cu idealuri sfărâmate,
Eu, la școala vieții, tot student.
M-ai forțat să cresc, maturitate,
Sobră și călită-n bătălii,
Dar dă-mi dreptul la serenitate,
Până nu ne-mparți în morți și vii.
Ești tot mai aproape, bătrânețe,
Darul tău cel greu fie primit,
Și-ți spun fără umbră de tristețe:
Am puțin, dar mult am devenit.
Moarte, știu că o să-mi vină rândul,
Nu mă tem, mi-e gândul împăcat,
Însă de la mine, precum vântul,
Praf și fum - atât ai de luat.
Căci de suflet n-am să fac risipă,
Și, oricât de tare-am suferit,
Te-am învins în fiecare clipă,
Când am râs de tine și-am iubit.
Terminând călătoria vieții,
Ca un fulg, din trupul pământesc,
Am să zbor prin geana dimineții
La chemarea dorului ceresc.
04 ianuarie 2025
Comentarii
Trimiteți un comentariu