Marea evadare
Când trăiești pe o insulă, e ca și cum ai fi martorul poveștii de dragoste dintre pământ și apă. Cerul, mai intins, dar mai aproape, te lasă să-l respiri, ai timp să admiri dansul anotimpurilor în veșmintele naturii, te sincronizezi fără efort cu ritmurile Universului și-l zărești pe Dumnezeu ascuns în orice detaliu.
Natura îți expandează simțurile, gândirea, înțelegerea, viziunea, iar detașarea și liniștea te ajută să-ți vindeci perspectiva greșită asupra vieții și evenimentelor ei. Nu mai poți asculta zgomotul mașinăriei infernale a lumii, vrei doar să te simți în pace și tihnă, să simți soarele intrându-ți în circuite prin toți porii, să-ți auzi zumzăitul harnic al celulelor și respirația așezată în cadență cu sunetul pompei calde din piept. Să clipești, să te minunezi că ești viu și să stai conectat cu magia în care ești, tot tu, spectator și protagonist.
Evadat pe insulă, departe de mulțime și de agitația ei, te eliberezi de credința că circumstanțele îți pecetluiesc existența, înotând într-un vârtej în care doar ai impresia că ești cineva și deții controlul. Scapi de platoșele pe care lumea modernă te învață se le porți, numindu-le ”imagine” și redevii copilul inocent, entuziasmat de această dimensiune vibrantă a Creației, sau călătorul conștient ce adună experiențe în bagajul său spiritual.
Intri într-un soi de asceză, în care descoperi că Realitatea ești Tu, aici și acum. Privești în urmă doar ca să te bucuri de țărmurile pe care ai poposit pe drumul devenirii personale și ca să-ți iei avânt spre mâine cu energia creatoare a momentului prezent. Devii simplu, relaxat și autentic. Dacă mâine vei avea șansa să vezi soarele răsărind iarăși, înseamnă că ai primit în dar o nouă zi de bucurie. N-o poți irosi.
noiembrie 2020
Comentarii
Trimiteți un comentariu