
Ieșirea din labirint
Precum o lacrimă uscată în cădere,
În suferință Tu-mi oferi o mângâiere
Și cheia inimii – iubirea și iertarea;
Ești Visătorul, Ziditorul și Lucrarea.
Din focul Tău se-aprinde-n praf scânteia vieții
Și răsăritul crapă geana dimineții,
Prin voia Ta sămânța crește-n fir de iarbă,
Mustul din soare cu nesaț știind să-l soarbă.
Etern izvor al celor încă nenăscute,
Peste cenușa rătăcirilor trecute,
Urzești în carne și în astre țesătura
Ce-mi plăsmuiește după chipul Tău făptura.
Când vreun viclean gând, din a minții văgăună,
În rugăciune gust de fiere vrea să-mi pună
Și-n inimă să-mi răscolească dulcea rană,
Te chem în mine, cu puterea-Ți suverană.
Topește lanțurile fricii și minciunii,
Ridică ceața din adâncul rațiunii,
Și-odată scos din labirintul ignoranței,
Lasă-mă nou-născut la porțile speranței.
Că pacea Ta-i senină binecuvântare,
Iar din iubirea-Ți ce hrănește-a mea suflare,
Desferecându-mă din hainele de tină,
Ca un lăstar m-avânt spre Tine, prin lumină.
Publicat prima dată: 25 ianuarie 2021
(varianta inițială intitulată „Odă luminii”)
Actualizat: februarie 2026
Comentarii
Trimiteți un comentariu