Contaminați

Contaminați

De când deschidem ochii în această viață,
Cu chin și plânsete de bucurie,
O mână fermă, cu ștampilă, ne înhață
În inventarul de crescătorie

Să ne formeze, amorțindu-ne gândirea
Prin operații anti-sentimente,
Ca vietăți docile, ce-și reneagă firea,
Printre mașininării omnipotente

Să nu fim chip de Dumnezeu, ci de primate,
Șeptel cu randamentul perfectibil,
Și rătăcirile atent supravegheate
Prin filtre pentru ochiul invizibil,

Iar adevărul să stea-nchis în ghilimele,
Trunchiat de-o limbă ca o ghilotină
Și azvârlit în universuri paralele
Din care niciodată să nu vină,

Că zămisliți întru Iubire suntem,
Din întemeietoarele cuvinte,
Cu glasul inimii și har divin să umplem
Spațiul neîngrăditei lumi din minte.

În mahalaua de politică globală
Satrapii strânși într-un funest cortegiu
Au decretat că-i catastrofă hormonală
Și-al nostru drept de-a fi, un privilegiu;

Că noi, bastarzi de Zeu, cu inima firavă,
Stigmatizați de-un pedigree ridicol,
Suntem din fașă afectați de-o boală gravă 
Văzută ca un permanent pericol.

Iar maladia asta trans-ereditară
De neoprit, subtilă precum vântul,
E vinovată pentru criza planetară;
Și-i impostor cel ce ne-a dat Pământul

Să-l avem casă pentru scurta zăbovire
În omeneasca noastră întrupare,
Să ne-nmulțim contaminându-l cu iubire
Și să perseverăm în înălțare,

Scăldați în umbre și efluvii de lumină,
Culegători de lacrimi și de vise
În traista sufletului, ce-a ales să vină
Pentru trăirile sieși promise.

Chiar și de-ar fi să-i cadă morții bariera
Sau ne trezim că se răstoarnă polii,
Cât mai sunt oameni iubitori găsiți pe Terra,
Rămânem pacienți cu riscul „bolii” —

Misterioasa energie colosală
Unind în dans materia și duhul,
Purtând planetele ca roua pe-o petală
Și-nvăluind pământul și văzduhul,

Prin mări și-oceane mângâiate de-alizee,
Munți și câmpii brodate în pasteluri —
Căci dacă nu-i Iubire-n toate, atunci, ce e? 
De ce ne irosim viața-n dueluri?

Prinși în agende pregătite dinainte,
Ce ne înghit într-un vârtej de fapte,
Cât mai plătim să ne-nvățăm odată minte 
Că noi hrănim a conștiinței noapte,

Iar sângele ce-a botezat săbii și gloanțe
În lunga rătăcire-a omenirii,
E cât cerneala revărsată în romanțe
Și-n anonime ode-ale Iubirii...?

Publicat: martie 2026

Publicat în variantă inițială la 09 februarie 2022