Duhul inspirației

Duhul inspirației

În necuprins mi-arunc privirea uneori,

Când truda cărnii îmi devine penitență,

Și printre gândurile smulse din strânsori

Mă năpădește rece propria absență.

Atunci când eu, în mine, nu mai locuiesc

Și noaptea bântuie-n abisul minții mele,

Un far discret, din zări ce nu le deslușesc,

Strecoară șoapte de lumină printre stele.

N-am nicio muză-ascunsă-n cufărul de cărți

Să mă răpească în astrala aventură,

Ci, precum orbul într-o lume fără hărți,

Stau la hotarul dintre spirit și natură.

Și-n jocul când terestru, când aerian,

Al reveriei, prinsă-n transa solitară,

Mi-e mânuit condeiul de-un magician

Ce construiește galaxii în călimară.

Publicat prima dată: 15 ianuarie 2023
Actualizat: februarie 2026

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Raiul n-are nevoie de asfalt

Raiul n-are nevoie de asfalt Sper că v-ați prins. Noi, cei de azi, ne aflăm la o mare răspântie existențială. Adică, avem responsabilitatea alegerii, nu doar pentru noi, ci și pentru generațiile care vin, între viața confortabilă, dar complet controlată și dirijată în inima unui ”smart megapolis” sau reîntoarcerea în brațele naturii și reconcilierea cu propriul nostru organism și suflet. Am fost botezată religios în credința creștin-ortodoxă a înaintașilor (pe furiș, de o mătușă, așa cum se putea atunci) și-am fost educată ateu, precum toată generația mea de ”decreței”, în spiritul doctrinei materialist-științifice, care ne era însămânțată în minte, încă de la grădiniță. Nici Botezul Creștin și nici educația școlară cea seacă de spirit n-a fost "cu voia mea” dar am avut, de-a lungul celor 5 decenii și-un sfert trăite până acum, experiențe intense de autodescoperire și învățare, care mi-au arătat viața din ambele perspective și m-au ajutat să pricep cum funcțione...

Citiți mai multe

Elementul sacru

Elementul sacru Sol din tărâmul de eter, Scânteie smulsă din mister, Sunt călător fără popas, Fără bagaj și fără ceas, Purtat de al iubirii val, Ca un întreg într-un fractal, În pânza lumii să zidesc Opera Tatălui ceresc. Pe țărmul Terrei eu cobor Și-n firea-i densă mă strecor, Substanța strâmtă să-i îmbrac, Să-i ordonez atomii-vrac, Și-n formele ce mă cuprind Suflarea vieții s-o aprind, Cu jar mocnit în care-i pus Vulcanul lumilor de sus. Din visul cosmic sunt trezit În trupul unui nou-venit, Rod și sămânță-n sacrul pom, Cu rădăcini și trunchi de om, De neam cu nume și străbuni, Ducând blesteme și cununi Prinse de-al cărnii așternut, Ca viitorul de trecut. Nu-mi amintesc cine voi fi, Nici cine-am fost nu voi mai ști; Mi-e scris în drumul pe pământ Al spiritului legământ – Ori cerșetor, ori împărat, Să fiu un creator creat, Amnezic, dar atins mereu De degetul lui Dumnezeu. Sortit de-al existenței joc, Pornesc și caut să-mi fac loc Într-un prefabricat decor, În care to...

Citiți mai multe

Mihaela I. Ungureanu

Faceți căutări pe acest blog