
Prin crusta de asfalt
A erupt viața din tină,
Sevele se dezmorțesc
Și prin pori, către lumină,
Muguri cruzi răzbat și cresc.
Și-ncălziți de-a vieții torță,
Fremătând nerăbdători,
Din cămașa lor de forță,
Se desfac în albe flori.
Un curent de limpezire
Urcă din pământ la cer,
Peste ochii largi de-uimire
Spărgând vălul de mister.
Mângâierea primăverii,
Răspândită de-un zefir,
Scoală-n suflul învierii
Cireșii din cimitir.
Și, țesând urzeala-i fină
Din lumină și noroi,
Vocea cerului, senină,
Blând reverberează-n noi.
În celesta unduire,
Lanțuri vechi de catifea,
Rupte, scot din amorțire
Tărâmul de mucava.
Chiriași plini de dileme,
Vrem loc pururi pe pământ,
Dar ființa noastră geme
Sub vremelnicul veșmânt.
Timpul, martor fără față,
Ne măsoară din eter,
Risipind precum o ceață
Tot ce-i fals și efemer.
Și ne-mpinge în menire
Dinspre lut spre necuprins,
Unde moartea-i doar sosire
Și al său hotar învins.
Răsădiți cu talpa-n glie,
Dar cu seva din înalt,
Vom păși spre veșnicie -
Și prin crusta de asfalt.
Publicat prima dată: 04 martie 2023
(varianta inițială intitulată „Înapoi la viață”)
Actualizat: februarie 2026
Aici puteți asculta versiunea audio a acestei poezii în forma inițială, în propria mea interpretare:
Comentarii
Trimiteți un comentariu