Valiza cu visuri
Cuminte nu eram nicicum, ba încă prea vioaie,
Și în zadar îl așteptam pe Sfântul Nicolae,
Căci el, fără să-l pot vedea cu ochii de copilă,
Venea tiptil de Anul Nou, în chip de Moș Gerilă.
Credeam că-i un drumeț boem cu sacul plin de daruri,
De lacrimi tămăduitor și înzestrat cu haruri,
Pe care-n serile de iarnă, pruncii îl pândesc,
Când se coboară dintre nori, să-i ceară ce-și doresc.
Dar mi-a fost dat să-l întâlnesc pe-o insulă solară,
Unde mă răsfățam privind apusul, solitară;
M-a cucerit doar cu-n surâs, lăsându-mă să-i fur
Cea mai înflăcărată stea din ochii de azur.
Eram fugită de destin cu inima în mână,
Cu visuri și-amintiri ticsind valiza cam bătrână,
Până în vara c-un amurg mai lung decât tot anul,
În care mi-a iesit în drum Nikos magicianul.
În mitul unui sfânt din cer nu mai credeam demult,
Dar l-a zărit fostul copil, prin ochii de adult;
L-am întrebat ce ține-n sac, iar el, spre-a mea uimire,
Mi-a spus că doar un singur dar: o mare de iubire.
Când socoteam că n-am noroc, în gândul meu naiv,
El a intrat în viața mea, scriind un portativ,
M-a așezat pe-un vârf de rai cu marea la picioare
Și ne-am urmat în tandru dans a inimii chemare.
Și-acum, încălecând pe-o șa peste al lumii haos,
V-am depănat povestea mea și a lui Nikolaos
Și nu v-aș fi mărturisit, de n-ar fi-adevărată,
Ca dragostea n-are nici ceas, nici hartă când se-arată.
Aici puteți asculta poemul audio în prima versiune, în propria mea interpretare:
Comentarii
Trimiteți un comentariu