Reverie de primăvară

Reverie de primăvară

Când soarele se-ncinge, scutul de-omăt să-l stoarcă,

Alaiul primăverii sosește-ntr-o arcă,

C-un viu potop de triluri și verde bălăceală,

Să dezmorțească glia din lunga-i moleșeală.

Pe cer, o volatilă fantasmă cât o clipă, 

Un nor blajin și palid, rămas într-o aripă,

Ar vrea, din/de nostalgia ninsorilor trecute,

Să plângă la priveghiul topitelor redute.  

Surprins de briza caldă și-atingerea-i gingașă,

Pământul își desface butonii la cămașă.

În straie de lumină, cu salbe reci de rouă,   

Toată suflarea ierbii începe-o viață nouă.

Cu piepturile scoase din plapuma zăpezii,

Pe pajiștile crude se-ntrec zburdalnic iezii;

Mahmur stă motanul, răpit din vise-adânci,

Căci a-ndrăznit o rază, din perne, să-i dea brânci.

În cuibul rândunicii, pornit să vadă vraja,

Un ou deschide ochiul și brusc își crapă coaja.

Pe jos, doi melci se pupă, lipiți de cochilie:

„Noi vrem să stăm în casă, că facem cununie!”

Furnicile-surate, roind prin mușuroaie, 

Își primenesc cămara de glod și de gunoaie. 

O vrednică albină strânge la subsuori

Balastul de lumină din cupa unei flori.

Un regiment de fluturi din catifea brodată,

Cu-un cocktail de florale miresme se îmbată.

Câteva buburuze-n tunici îmbulinate,

Se răsucesc la soare, vibrând înfrigurate.

Pe stâlpi, adăpostite-n regale pălării,                

Dorm berzele trudite de zborul cu copii.

Iar parcă vrând văzduhul, în leagăn, blând să-l culce,

Un glas de ciocârlie tresaltă-ncet și dulce. 

În lumea ca o sală de bal, pusă pe șotii,                        

Natura se răsfață în fracuri, măști și rochii,

Și însăși existența ar deveni ursuză,         

De n-ar fi primăvara a învierii muză.    

Te-ncearcă o mirare aproape vinovată:

Cât e de simplă viața, sub cer, netulburată! 

Și-n loc să cauți rostul în scheme de-arhitect,

Simți fără explicații că totul e corect.

Pricepi pe loc misterul, în ciuda teoriei,             

Că ești un pumn de tină cu harul bucuriei;

Iar de asculți aievea un cânt de menestrel,

Ți se dezleagă gândul în zbor de porumbel.

Și-ți vine un eretic impuls să te dai dus,               

Și să lași baltă munca și orice grijă-n plus,

Și liber de rutina din zori până-n amurg, 

Să mergi la braț cu viața, oriunde pașii curg.

Reeditat 16 februarie 2026