Treceți la conținutul principal

Reverie de primăvară


Reverie de primăvară

Când soarele se-ncinge, scutul de-omăt să-l stoarcă,
Alaiul primăverii sosește-ntr-o arcă,
C-un viu potop de triluri și verde bălăceală,
Să dezmorțească glia din lunga-i moleșeală.

Pe cer, o volatilă fantasmă cât o clipă, 
Un nor blajin și palid, rămas într-o aripă,
Ar vrea, de nostalgia ninsorilor trecute,
Să plângă la priveghiul topitelor redute.  

Surprins de briza caldă și-atingerea-i gingașă,
Pământul își desface butonii la cămașă.
În straie de lumină, cu salbe reci de rouă,   
Toată suflarea ierbii începe-o viață nouă.

Cu piepturile scoase din plapuma zăpezii,
Pe pajiștile crude se-ntrec zburdalnic iezii;
Mahmur stă motanul, răpit din vise-adânci,
Căci a-ndrăznit o rază, din perne, să-i dea brânci.

În cuibul rândunicii, pornit să vadă vraja,
Un ou deschide ochiul și brusc își crapă coaja.
Pe jos, doi melci se pupă, lipiți de cochilie:
„Noi vrem să stăm în casă, că facem cununie!”

Furnicile-surate, roind prin mușuroaie, 
Își primenesc cămara de glod și de gunoaie. 
O vrednică albină strânge la subsuori
Balastul de lumină din cupa unei flori.

Un regiment de fluturi din catifea brodată
C-un cocktail de miresme florale se îmbată.
Câteva buburuze-n tunici îmbulinate
Se răsucesc la soare, vibrând înfrigurate.

Pe stâlpi, adăpostite-n regale pălării,                
Dorm berzele trudite de zborul cu copii.
Iar parcă vrând văzduhul, în leagăn, blând să-l culce,
Un glas de ciocârlie tresaltă-ncet și dulce. 

În lumea ca o sală de bal, pusă pe glume,                      
Natura se desfată în măști și în costume,
Și însăși existența ar deveni ursuză,         
De n-ar fi primăvara a învierii muză.    

Te-ncearcă o mirare aproape vinovată:
Cât e de simplă viața, sub cer, netulburată! 
Și-n loc să cauți rostul în scheme de-arhitect,
Simți fără explicații că totul e corect.

Pricepi pe loc misterul, în ciuda teoriei,             
Că ești un pumn de tină cu harul bucuriei;
Iar de asculți aievea un cânt de menestrel,
Ți se dezleagă gândul în zbor de porumbel.

Și-ți vine un eretic impuls să te dai dus, 
Să lași deoparte munca și orice grijă-n plus, 
Și liber de rutină, precum un vagabond, 
Să faci la braț cu viața un tur de mapamond.


Publicat prima dată: 16 martie 2025
Actualizat: februarie 2026

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Raiul n-are nevoie de asfalt

  Raiul n-are nevoie de asfalt   Sper că v-ați prins. Noi, cei de azi, ne aflăm la o mare răspântie existențială. Adică, avem responsabilitatea alegerii, nu doar pentru noi, ci și pentru generațiile care vin, între viața confortabilă, dar complet controlată și dirijată în inima unui ”smart megapolis” sau reîntoarcerea în brațele naturii și reconcilierea cu propriul nostru organism și suflet.  Am fost botezată religios în credința creștin-ortodoxă a înaintașilor (pe furiș, de o mătușă, așa cum se putea atunci) și-am fost educată ateu, precum toată generația mea de ”decreței”, în spiritul doctrinei materialist-științifice, care ne era însămânțată în minte, încă de la grădiniță. Nici Botezul Creștin și nici educația școlară cea seacă de spirit n-a fost "cu voia mea” dar am avut, de-a lungul celor 5 decenii și-un sfert trăite până acum, experiențe intense de autodescoperire și învățare, care mi-au arătat viața din ambele perspective și m-au ajutat să pricep cum funcțione...

Elementul sacru

Elementul sacru  Sol din tărâmul de eter, Scânteie smulsă din mister, Sunt călător fără popas, Fără bagaj și fără ceas, Purtat de al iubirii val, Ca un întreg într-un fractal,    În pânza lumii să zidesc Opera Tatălui ceresc. Pe țărmul Terrei eu cobor Și-n firea-i densă mă strecor, Substanța strâmtă să-i îmbrac, Să-i ordonez atomii-vrac, Și-n formele ce mă cuprind Suflarea vieții s-o aprind, Cu jar mocnit în care-i pus Vulcanul lumilor de sus. Din visul cosmic sunt trezit În trupul unui nou-venit, Rod și sămânță-n sacrul pom, Cu rădăcini și trunchi de om, De neam cu nume și străbuni, Ducând blesteme și cununi Prinse de-al cărnii așternut, Ca viitorul de trecut. Nu-mi amintesc cine voi fi, Nici cine-am fost nu voi mai ști; Mi-e scris în drumul pe pământ Al spiritului legământ – Ori cerșetor, ori împărat, Să fiu un creator creat, Amnezic, dar atins mereu De degetul lui Dumnezeu. Sortit de-al existenței joc, Pornesc și caut să-mi fac loc Într-un prefabricat decor, În care to...