Mihaela I. Ungureanu

Elementul sacru  Sol din tărâmul de eter, Scânteie smulsă din mister, Sunt călător fără popas, Fără bagaj și fără ceas, Purtat de al iubirii val, Ca un întreg într-un fractal,    În pânza lumii să zidesc Opera Tatălui ceresc. Pe țărmul Terrei eu cobor Și-n firea-i densă mă strecor, Substanța strâmtă să-i îmbrac, Să-i ordonez atomii-vrac, Și-n formele ce mă cuprind Suflarea vieții s-o aprind, Cu jar mocnit în care-i pus Vulcanul lumilor de sus. Din visul cosmic sunt trezit În trupul unui nou-venit, Rod și sămânță-n sacrul pom, Cu rădăcini și trunchi de om, De neam cu nume și străbuni, Ducând blesteme și cununi Prinse de-al cărnii așternut, Ca viitorul de trecut. Nu-mi amintesc cine voi fi, Nici cine-am fost nu voi mai ști; Mi-e scris în drumul pe pământ Al spiritului legământ – Ori cerșetor, ori împărat, Să fiu un creator creat, Amnezic, dar atins mereu De degetul lui Dumnezeu. Sortit de-al existenței joc, Pornesc și caut să-mi fac loc Într-un prefabricat decor, În care to...

Floare de gheață Sunt floare de gheață, fragilă, Un pur giuvaer efemer, Cu trup cristalin, de copilă Născută din apă și ger. Brodată-n zăpezi filigrane Ce-n mări de argint se prefac, Prin mii de nervuri diafane Lumina-n culori o desfac. Eu știu că-s a iernii fantasmă Și-n scurta mea viață de nea, Lipsind din a lumii mireasmă, Par doar o sclipire de stea. Din drum atrag orice privire Să-i fiu un răsfăț inocent, Dar tu, vânător de iubire,  Mă smulgi ca pe-un biet ornament. Lăsând-o să-ți fugă pe față, De lacrima mea te amuzi Și-mi sorbi sărutarea de gheață, Lăuntricul vid să ți-l uzi.  Cu poftă mușcând din petale,  Ți-închipui la piept că te strâng Și-n menghina buzelor tale, Eu nu mă topesc, ci mă frâng. Hain ești, și tot ce-atingi moare, Dar n-am să-i fiu morții tribut, Căci eu, doar cu-o rază de soare, Iau viața de la început. Prin venele mamei-natură M-ascund în oceane și ploi, Și iar, hibernală făptură, Din cer am să vin înapoi. O floare de gheață, fragilă, Născută din...

Ieșirea din labirint Precum o lacrimă uscată în cădere, În suferință Tu-mi oferi o mângâiere Și cheia inimii – iubirea și iertarea; Ești Visătorul, Ziditorul și Lucrarea. Din focul Tău se-aprinde-n praf scânteia vieții Și răsăritul crapă geana dimineții, Prin voia Ta sămânța crește-n fir de iarbă, Mustul din soare cu nesaț știind să-l soarbă. Etern izvor al celor încă nenăscute, Peste cenușa rătăcirilor trecute, Urzești în carne și în astre țesătura Ce-mi plăsmuiește după chipul Tău făptura. Când vreun viclean gând, din a minții văgăună, În rugăciune gust de fiere vrea să-mi pună Și-n inimă să-mi răscolească dulcea rană, Te chem în mine, cu puterea-Ți suverană. Topește lanțurile fricii și minciunii, Ridică ceața din adâncul rațiunii, Și-odată scos din labirintul ignoranței, Lasă-mă nou-născut la porțile speranței. Că pacea Ta-i senină binecuvântare, Iar din iubirea-Ți ce hrănește-a mea suflare, Desferecându-mă din hainele de tină, Ca un lăstar m-avânt spre Tine, prin lumină. Publicat p...

  Raiul n-are nevoie de asfalt   Sper că v-ați prins. Noi, cei de azi, ne aflăm la o mare răspântie existențială. Adică, avem responsabilitatea alegerii, nu doar pentru noi, ci și pentru generațiile care vin, între viața confortabilă, dar complet controlată și dirijată în inima unui ”smart megapolis” sau reîntoarcerea în brațele naturii și reconcilierea cu propriul nostru organism și suflet.  Am fost botezată religios în credința creștin-ortodoxă a înaintașilor (pe furiș, de o mătușă, așa cum se putea atunci) și-am fost educată ateu, precum toată generația mea de ”decreței”, în spiritul doctrinei materialist-științifice, care ne era însămânțată în minte, încă de la grădiniță. Nici Botezul Creștin și nici educația școlară cea seacă de spirit n-a fost "cu voia mea” dar am avut, de-a lungul celor 5 decenii și-un sfert trăite până acum, experiențe intense de autodescoperire și învățare, care mi-au arătat viața din ambele perspective și m-au ajutat să pricep cum funcțione...

Identitate Sunt pixel într-o hologramă vie, Sunt tușa prinsă-n dansul unui penel vrăjit, Sunt strop dintr-un ocean de poezie, Sunt notă-n partitura numită infinit. Aripi de gând, pe-a cerului fereastră   Își caută odihna-n fluidul abisal; Rătăcitor pe o mărgea albastră, Sunt fir de praf cu suflu și sâmbure astral. Scânteie de lumină din Lumină, M-aprind în creuzetul unui fin artizan. Din lumea ce prin mine se animă, Măsor eternitatea cu pasul unui an. De mână cu savanții și nebunii, Călătoresc prin cronici, eroul temporar, Clădind din praf cetățile minciunii Cu taina nemuririi închisă-ntr-un altar. Pe scena din teluricul spectacol Mimez inteligentul urmaș de cimpanzeu; În opera naturii sunt miracol, Și văd cum într-o frunză se-ascunde Dumnezeu. Cu mine mă-ntâlnesc în contemplare – Când rouă, când furtună, când totul, când nimic; Ca un ocean sub pleoapa ce tresare, Sunt... macrouniversul turnat într-un vas mic. Publi...

Vârsta Regăsirii  Trăiesc într-un spațiu al spiritului în care nu există constrângere, frică, separare, ci doar iubire, comuniune și creativitate. În lumea mea fără garduri și ierarhii, libera exprimare și voință, zâmbetul, atingerea umană, reflecția nu sunt prohibite.   Cam pe la vârsta de cincizeci, am încetat să mai lupt ca să mă așez în viață și am lăsat viața să se așeze în mine. Am încetat să-mi mai fac planuri, pentru că am realizat că planurile sunt limitări ale potențialului nemanifest al existenței mele. Am învățat că a trăi prezent și conștient în iubire înseamnă a-ți transforma realitatea. Iar realitatea se modelează după vibrația inimii.   Am ajuns mai departe și mai sus decât aș fi visat la douăzeci de ani și sunt recunoscătoare. Sunt actor în visul sufletului meu, nu în cel al minții mele. Și îmi educ mintea fricoasă să învețe bucuria de a trăi, nu eschiva în fața morții, pentru că aceasta e cea mai periculoasă iluzie în calea libertății spiritulu...

Gene țesute-n ie     Călător de-al vieții drag, Mi-am lăsat inima-n prag S-aud doina-n ea cântând, De mă-ntorc acasă-n gând Și s-o pun la loc în piept                 Când din alte zări mă-ndrept, Alergând cu bucurie Către maica Românie. Din țărâna care-i strânge, Moșii îmi vorbesc prin sânge C-au ursit destinul meu În raiul lui Dumnezeu, Cu șesuri rodind în soare, Munți cu aur și izvoare Și codri cu fruntea-n stele, Toate-n harta vieții mele.  Sunt stejar cu rădăcină Ce-și ia seva din lumină, Os de neam, carne din glie Cu gene țesute-n ie, Suflet treaz întru simțire, În nădejde și iubire, Duh clădit din fibră vie, Peste crucea - temelie. Limba, din al mamei pântec, Alinare și descântec, Mi-e acum șoaptă de gânduri,            Lacrima rostită-n rânduri,  Aducând lumii din cer                   Dalbe flori și leru-i ler, În rugă și în colind...