Treceți la conținutul principal

Postări

Revelație

Revelație Că sunt aici și-acum e un miracol; sunt spectator la propriul meu spectacol, sunt Visul care crește din ruine, privind prin ochiul lumii către sine. Că-n lume, ca-ntr-o magică oglindă, văd haina-n care sufletu-mi colindă prin existenţa lungă cât o clipă, ademenit de fală și risipă. Din gânduri, stări și gesturi efemere, cu gust de fericire sau durere, rămâne-aievea doar o amintire — relicva unui Vis de nemurire. Publicat prima dată: 30 octombrie 2022 Actualizat: februarie 2026

Contaminați

Contaminați De când deschidem ochii în această viață, Cu chin și plânsete de bucurie, O mână fermă, cu ștampilă, ne înhață În inventarul de crescătorie Să ne formeze, amorțindu-ne gândirea Prin operații anti-sentimente, Ca vietăți docile, ce-și reneagă firea, Printre mașininării omnipotente Să nu fim chip de Dumnezeu, ci de primate, Șeptel cu randamentul perfectibil, Și rătăcirile atent supravegheate Prin filtre pentru ochiul invizibil, Iar adevărul să stea-nchis în ghilimele, Trunchiat de-o limbă ca o ghilotină Și azvârlit în universuri paralele Din care niciodată să nu vină, Că zămisliți întru Iubire suntem, Din întemeietoarele cuvinte, Cu glasul inimii și har divin să umplem Spațiul neîngrăditei lumi din minte. În mahalaua de politică globală Satrapii strânși într-un funest cortegiu Au decretat că-i catastrofă hormonală Și-al nostru drept de-a fi, un privilegiu; Că noi, bastarzi de Zeu, cu inima firavă, Stigmatizați de-un pedigree ridicol, Suntem din fașă afectați de-o boală gravă...

Între lumi

Între lumi Sunt la hotarul dintre spirit și atom, Unde se războiesc și se separă O lume nouă, cu armura ei de crom, Și lumea condamnată să dispară. Tot mai incertă-mi pare calea-n noul veac, Doar însăilată între ieri și mâine, Iar viața-i miză-n bătălia fără leac, Dintre comercianți de circ și pâine. Vasul divin mi-e scormonit de-un duh pervers, Ce-i vrea esența stoarsă în detaliu, Și-al său secret pecetluit, rescris sau șters De-un creier tehnologic în travaliu. Un pașaport de alter-ego digital M-aruncă-ntr-o semeață simulare, Unde absurdu-i proclamat noul normal, Cu oameni și obiecte la vânzare. În meta-viața de roboți, unde-i promis Un rai cu unicorni și curcubeie, Găsesc, orfană de-al ei Tată interzis, O depresivă specie atee, Trăind absent, cu tabieturi de bonton, Aglomerată-n fermele urbane, Închisă-n cuști civilizate de beton Și pipăind natura prin ecrane. Campionatul nemuririi e în toi, Dar cei atrași pe piscul utopiei,  Orbecăind cu suflul greu și pașii moi, Cad în prăpast...

Măreția omului

 Măreția omului se naște din înălțimea spiritului, profunzimea cugetului și deschiderea inimii.

O candelă aprinsă

O candelă aprinsă   O candelă aprinsă-i o lacrimă de foc, Din jarul neuitării de neam hrănindu-și para, La căpătâiul celor ce-n vremi ne-au dus povara, Zidind, în vatra veche, al veșniciei loc. Opaițul cu icoană era ce-aveau mai sfânt Străbunii mei, cu palme arse de munca-n glie, Și-n viața lor smerită, drept stâlp și temelie, Era credința – puntea spre cer de pe pământ. Ei, truditorii pașnici, purtându-și crucea demn, În candelă păstrară taina de nemurire, Pentru cei duși să fie prinos de pomenire Și-urmașilor, din lumea de sus, tăcutul semn. O candelă nestinsă e-n ADN-ul meu, Lumina ce veghează în somn și în trezie, Și-n vremuri de restriște a inimii făclie, Ce-arzând, îmi poartă vie nădejdea-n Dumnezeu. Azi, candela mi-e lampă-n coșmarul cel mai crunt, Al lumii ce-n prea plinu-i se surpă fără vlagă, Lăsând neomenescul s-o strice ca o plagă — Când toți devin un număr, să nu uit cine sunt. Și-n colivia-nchisă între ecrane reci  Ce-mi sorb, ca niște pâlnii, a ochilor lumi...

Infectat de viață

Infectat de viață M-am trezit în lume ca-ntr-un loc de joacă, Dar mă simt de-o vreme fișă-ntr-un spital, Unde omenirea, slută și buimacă, E supravegheată-n stadiu terminal. Algoritmul-rege rupe și desparte, Pe globul aseptic nu-i rost pentru toți, Și nici mântuirea nu mai e în moarte, Ci în reciclarea-n piele de roboți. Parcă ni-i bolnavă și căutătura –  Nesătui și-amnezici, dezgoliți de har, Venerăm confortul, suprimând natura Pe altarul lenii, idol avatar.  Țesând ca o plasă noaptea fără lună, Demoni carismatici caută tribut Mințile sevrate cu ser de minciună, Ce-și acceptă soarta-n caldul așternut. Dezgustat de drogul traiului apatic, Curățat de temeri și golit de eu, Cugetul meu liber și asimptomatic Umblă printre oameni către Dumnezeu. Azi, când dăm onorul spre era-minune, Recruți sub hipnoză într-un marș forțat, Pentru propriul suflet sunt în misiune –  Singura avere demnă de salvat. Până vine ziua trupul să-mi expire Ca o recuzită într-un joc de rol, Răspândesc în ...

Liniștea Cerului

  Când liniștea minții devine una cu liniștea Cerului, afli tot ce contează...