Treceți la conținutul principal

Postări

Duhul inspirației

Duhul inspirației În necuprins mi-arunc privirea uneori, Când truda cărnii îmi devine penitență, Și printre gândurile smulse din strânsori Mă năpădește rece propria absență. Atunci când eu, în mine, nu mai locuiesc Și noaptea bântuie-n abisul minții mele, Un far discret, din zări ce nu le deslușesc, Strecoară șoapte de lumină printre stele. N-am nicio muză-ascunsă-n cufărul de cărți  Să mă răpească în astrala aventură,  Ci, precum orbul într-o lume fără hărți, Stau la hotarul dintre spirit și natură. Și-n jocul când terestru, când aerian, Al reveriei, prinsă-n transa solitară, Mi-e mânuit condeiul de-un magician Ce construiește galaxii în călimară.  Publicat prima dată: 15 ianuarie 2023 Actualizat: februarie 2026

+/-365

+/-365    S-a mai sfârșit un an din calendar Și globul, după încă-un tur de soare, Cu toată omenirea-n sărbătoare,  Își ia răgaz un ultim ceas fugar. La noul start din noaptea de festin, Ne e servit cu salve de artificii Meniul cu otrăvuri și delicii, În rații stabilite de destin.   Sorbim în gânduri, singuri sau perechi, Șampania cu intime dorințe, Iar cupa-n care-am strâns doar suferințe, O azvârlim, sătui, la fiare vechi. Cu un bilanț închis la tot ce-a fost În contul realității expirate, Râvnim ca viitorul să ne-arate Drumul spre-al fericirii adăpost. Iar de-am rămas la viață abonați, Primim încă un cec cu albe file, De treisuteșaizecișicinci de zile, Dar cu dobânda vârstei, încărcați. Publicat prima dată: 01 noiembrie 2023 Actualizat: februarie 2026 Aici puteți asculta versiunea audio a acestei poezii în forma inițială, în propria mea interpretare:

Drumul spre libertate

Drumul spre libertate Astăzi, contra depresiei se-aplică Programul mondial de libertate: Din țarcul cu iluzii ți se-oferă O escapadă în eternitate. Și poți să-ți iei cu tine fantezia Să zburde împrejurul tău, naivă, Cu gândul ce deschide porți ascunse, Să bântui universul în derivă. Descătușat de-angoase și complexe, Începi uscatul să-l desparți de ape; Văzduhul ți se-nghesuie sub brațe, Iar carnea parc-abia te mai încape. Te simți un zeu cu lumea la picioare, Ce-n zbor, timpul de hățuri îl apucă Și, îndrăznind să te consideri veșnic, N-ai să-l mai lași spre moarte sa te ducă. Dar zboru-i doar un salt într-o genune, O gură de granit ce te strivește; Aripile se frâng, luptând cu vântul, Iar ochiul lumii nici nu te privește. Și când, rănit, te bandajezi cu lanțuri, Întors în propria-ți captivitate, Începi să sapi. Și înăuntru afli Cum să-ți croiești drumul spre libertate. Publicat prima dată: 14 noiembrie 2022  (varianta inițială intitulată „Libertate”) Actualizat: februarie 2026

Ultimul bilet

Ultimul bilet E toamnă, peste simțuri cade bruma Și-n tâmple reci răsar gânduri lucide;      Date uitării, se topesc ca spuma Iubiri solare de efemeride. Din aventura vieții ne întoarcem, Ostatici trupurilor istovite, O clipă fericirii să-i mai stoarcem Din zilele prea lesne risipite. Tot mai aproape-i marginea de zare Și cerul parcă tot mai jos se lasă, Iar pașii noștri, plini de ezitare, Nicicând nu vor mai duce către casă. În lumea decolând ca o rachetă, Condusă de mașinării în vogă, Părem concediați de pe planetă, O demodată rasă analogă. Purtați de vechiul mit cu Zburătorul, Umblăm de-o viață prin aceeași gară Și tot scrutăm hipnotici viitorul, Ce niciodată n-o să mai apară. Sosește-un tren și-n goana-i delirantă, Strivindu-ne absent, alaiul trece, Iar gara, ca o scenă ambulantă, Se zbate-n abur, gata să se-nece. În anotimp de ploi și desfrunzire Cu nostalgii și histrioni apatici, Avem bilet de dus, fără oprire, Spre raiul ultimilor reumatici. De mână ne-ndreptăm căt...

Poveste de la stână

Poveste de la stână Se spune că s-a întâmplat odată, Într-o poiană binecuvântată Pe-un colț de rai scăldat în fericire Să se abat-o grea nenorocire: Dulăul cel bătrân, dus de la stână,  N-a mai putut găsi cărarea bună Și-a fost descoperit de trei feline, Mușcat mortal – de nu se știe cine. Degrabă, tulburată de-ntâmplare, S-a adunat la sfat în taină mare Comisia, un grup de dobitoace Care cu javra nu se-avură-n pace, S-aleag-un alt cârmaci pentru ovine, Mai blând, dar tot cu sânge roșu-n vine; Și-așa l-a învestit până la urmă Pe cel mai bun cunoscător de turmă, Un vechi tovarăș cu experiență, Venit din codrul des, din dizidență. Deci, prezentat mulțimii năucite, Cu plecăciuni și vorbe iscusite, Fiindc-a zâmbit frumos și-a dat din mână, Fu Lupul Moralist pus șef de stână. Convingător, cu har și elocință, Jură în veci devotament, credință Și cinste, întru bunul mers al obștii Și-ndată-i declară dușmani pe proștii Ce nu vedeau sub blana-i preschimbată Și conștiința sa emancipată, Căci...

Revelație

Revelație Că sunt aici și-acum e un miracol; sunt spectator la propriul meu spectacol, sunt Visul care crește din ruine, privind prin ochiul lumii către sine. Că-n lume, ca-ntr-o magică oglindă, văd haina-n care sufletu-mi colindă prin existenţa lungă cât o clipă, ademenit de fală și risipă. Din gânduri, stări și gesturi efemere, cu gust de fericire sau durere, rămâne-aievea doar o amintire — relicva unui Vis de nemurire. Publicat prima dată: 30 octombrie 2022 Actualizat: februarie 2026

Contaminați

Contaminați De când deschidem ochii în această viață, Cu chin și plânsete de bucurie, O mână fermă, cu ștampilă, ne înhață În inventarul de crescătorie Să ne formeze, amorțindu-ne gândirea Prin operații anti-sentimente, Ca vietăți docile, ce-și reneagă firea, Printre mașininării omnipotente Să nu fim chip de Dumnezeu, ci de primate, Șeptel cu randamentul perfectibil, Și rătăcirile atent supravegheate Prin filtre pentru ochiul invizibil, Iar adevărul să stea-nchis în ghilimele, Trunchiat de-o limbă ca o ghilotină Și azvârlit în universuri paralele Din care niciodată să nu vină, Că zămisliți întru Iubire suntem, Din întemeietoarele cuvinte, Cu glasul inimii și har divin să umplem Spațiul neîngrăditei lumi din minte. În mahalaua de politică globală Satrapii strânși într-un funest cortegiu Au decretat că-i catastrofă hormonală Și-al nostru drept de-a fi, un privilegiu; Că noi, bastarzi de Zeu, cu inima firavă, Stigmatizați de-un pedigree ridicol, Suntem din fașă afectați de-o boală gravă...