Mihaela I. Ungureanu

Țărmul meu Prin lume am pornit călătoria Să-i aflu frumusețea și-armonia Dar, asmuțite în război și ceartă,  Doar în derivă vorbele mă poartă. Degeaba caut să-i pătrund în taine, Am trup sleit de tot mai grele haine, Iar gândul, la întrecere cu clipa, Rătăcitor își flutură aripa.   Nu mai există între cer și mare Loc de odihnă și de contemplare; Mă-ntorc înfrânt , romantic Odiseu, La țărmul calm al sufletului meu.   Când împrejuru-mi se ridică săbii, Pe ape tulburi se ciocnesc corăbii, Iar zarea-i răscolită de furtună, În mine mă retrag, sub clar de lună.   Căci în nesomnul orelor târzii, Prind răsăritul unei poezii; O simt cum se strecoară prin unghere Și crește, ca lumina, în tăcere...   09 noiembrie 2023

Lipsesc puțin Îți las iubirea strânsă-ntr-o pastilă, De-absența mea dacă te simți bolnav, În așteptarea lungă și febrilă, S-o iei când ai simptomul cel mai grav. Ți-am picurat parfumul meu pe pernă, În vis să mă respiri, de-ți va fi dor, Și să mă recunoști, a ta, eternă, Când pașii mă vor duce-n alt decor. Sărutul meu de somn ușor din aer Pe fruntea-ți caldă se va așeza, Tors din al constelațiilor caier, Să-ți ancoreze visul de o stea. Licoarea să o sorbi de dimineață Ca să previi răceala vreunui gând Ce stă ascuns în mantia-i de ceață, La colțul îndoielii tremurând. Ți-am pregătit și-o blândă alifie, Peste cenușa rănilor s-o-ntinzi, Ca dintr-un os stropit cu apă vie Să-ți crească-n suflet rădăcini și grinzi. Afară pare-o luptă de gherilă Cu neiubirea, otrăvit țesut, Pornit să roadă lumea fără milă Și s-o prefacă-n sarcofag de lut. Nu, n-am să cad în gheara ei tăioasă, Nu-ți fie teamă, doar un pic lipsesc, Căci tot ce am e tihna de acasă. Așteaptă-mă... În tine locuiesc.   Publicat...

Prin crusta de asfalt  A erupt viața din tină, Sevele se dezmorțesc Și prin pori, către lumină, Muguri cruzi răzbat și cresc.                                      Și-ncălziți de-a vieții torță,    Fremătând nerăbdători, Din cămașa lor de forță, Se desfac în albe flori. Un curent de limpezire Urcă din pământ la cer, Peste ochii largi de-uimire Spărgând vălul de mister. Mângâierea primăverii, Răspândită de-un zefir, Scoală-n suflul învierii Cireșii din cimitir. Și, țesând urzeala-i fină                  Din lumină și noroi, Vocea cerului, senină, Blând reverberează-n noi.         În celesta unduire, Lanțuri vechi de catifea, Rupte, scot din amorțire Tărâmul de mucava. Chiriași plini de dileme, Vrem loc pururi pe pământ, Dar ființa noastră geme Sub vremelnicul veșmânt. Timpul, martor fără față, Ne măsoară di...

Duhul inspirației În necuprins mi-arunc privirea uneori, Când truda cărnii îmi devine penitență, Și printre gândurile smulse din strânsori Mă năpădește rece propria absență. Atunci când eu, în mine, nu mai locuiesc Și noaptea bântuie-n abisul minții mele, Un far discret, din zări ce nu le deslușesc, Strecoară șoapte de lumină printre stele. N-am nicio muză-ascunsă-n cufărul de cărți  Să mă răpească în astrala aventură,  Ci, precum orbul într-o lume fără hărți, Stau la hotarul dintre spirit și natură. Și-n jocul când terestru, când aerian, Al reveriei, prinsă-n transa solitară, Mi-e mânuit condeiul de-un magician Ce construiește galaxii în călimară.  Publicat prima dată: 15 ianuarie 2023 Actualizat: februarie 2026

+/-365    S-a mai sfârșit un an din calendar Și globul, după încă-un tur de soare, Cu toată omenirea-n sărbătoare,  Își ia răgaz un ultim ceas fugar. La noul start din noaptea de festin, Ne e servit cu salve de artificii Meniul cu otrăvuri și delicii, În rații stabilite de destin.   Sorbim în gânduri, singuri sau perechi, Șampania cu intime dorințe, Iar cupa-n care-am strâns doar suferințe, O azvârlim, sătui, la fiare vechi. Cu un bilanț închis la tot ce-a fost În contul realității expirate, Râvnim ca viitorul să ne-arate Drumul spre-al fericirii adăpost. Iar de-am rămas la viață abonați, Primim încă un cec cu albe file, De treisuteșaizecișicinci de zile, Dar cu dobânda vârstei, încărcați. Publicat prima dată: 01 noiembrie 2023 Actualizat: februarie 2026 Aici puteți asculta versiunea audio a acestei poezii în forma inițială, în propria mea interpretare:

Drumul spre libertate Astăzi, contra depresiei se-aplică Programul mondial de libertate: Din țarcul cu iluzii ți se-oferă O escapadă în eternitate. Și poți să-ți iei cu tine fantezia Să zburde împrejurul tău, naivă, Cu gândul ce deschide porți ascunse, Să bântui universul în derivă. Descătușat de-angoase și complexe, Începi uscatul să-l desparți de ape; Văzduhul ți se-nghesuie sub brațe, Iar carnea parc-abia te mai încape. Te simți un zeu cu lumea la picioare, Ce-n zbor, timpul de hățuri îl apucă Și, îndrăznind să te consideri veșnic, N-ai să-l mai lași spre moarte sa te ducă. Dar zboru-i doar un salt într-o genune, O gură de granit ce te strivește; Aripile se frâng, luptând cu vântul, Iar ochiul lumii nici nu te privește. Și când, rănit, te bandajezi cu lanțuri, Întors în propria-ți captivitate, Începi să sapi. Și înăuntru afli Cum să-ți croiești drumul spre libertate. Publicat prima dată: 14 noiembrie 2022  (varianta inițială intitulată „Libertate”) Actualizat: februarie 2026

Ultimul bilet E toamnă, peste simțuri cade bruma Și-n tâmple reci răsar gânduri lucide;      Date uitării, se topesc ca spuma Iubiri solare de efemeride. Din aventura vieții ne întoarcem, Ostatici trupurilor istovite, O clipă fericirii să-i mai stoarcem Din zilele prea lesne risipite. Tot mai aproape-i marginea de zare Și cerul parcă tot mai jos se lasă, Iar pașii noștri, plini de ezitare, Nicicând nu vor mai duce către casă. În lumea decolând ca o rachetă, Condusă de mașinării în vogă, Părem concediați de pe planetă, O demodată rasă analogă. Purtați de vechiul mit cu Zburătorul, Umblăm de-o viață prin aceeași gară Și tot scrutăm hipnotici viitorul, Ce niciodată n-o să mai apară. Sosește-un tren și-n goana-i delirantă, Strivindu-ne absent, alaiul trece, Iar gara, ca o scenă ambulantă, Se zbate-n abur, gata să se-nece. În anotimp de ploi și desfrunzire Cu nostalgii și histrioni apatici, Avem bilet de dus, fără oprire, Spre raiul ultimilor reumatici. De mână ne-ndreptăm căt...